În mitologia populară românească zilele de Luni, Miercuri, Vineri şi Duminică sunt considerate făpturi sfinte. Conform tradiţiei ele au fost zămislite de oameni din dorinţa lui Dumnezeu. Muritorii le-au imaginat ca având înfățișarea unor femei bătrîne și cucernice care au misiunea de a veghea asupra săptămânii.

Potrivit unor alte legende în vremurile îndepărtate Duminica, Miercurea, Vinerea şi Sâmbăta au fost fete, iar Luni, Marţi şi Joi, bărbaţi.

Zilele bune

Zilele bune, dar şi cele rele trăiesc izolate una de cealaltă într-o lume necunoscută pământenilor, în chilii ridicate lângă lăcaşuri de cult care poartă numele fiecăreia dintre ele. Adăposturile lor şi bisericuţele sunt înconjurate de un zid foarte înalt. Se spune că ocrotitoarele zilelor dăruiesc săracilor câte o prescură şi un pahar cu vin.

Sfânta Duminică este cea mai însemnată zi şi poartă numai veşminte albe. Drept urmare ei i se subordonează restul zilelor. Se spune că ea rosteşte în permanență rugăciuni şi se hrăneşte o dată pe săptămână. Oamenii care o respectă sunt întotdeauna ajutaţi, iar celor care o dispreţuiesc lucrând li se arată în chip de femeie cu picioare de găină.

Conform credinţei, sfânta vede ce se întâmplă în lume prin oglinda magică pe care o are în casa ei.

Sfânta Vineri este de foarte multe ori la fel de importantă ca şi surata ei Sfânta Duminică. Ea este asemuită cu o bătrână care le ocroteşte pe femeile îmbrăcate în alb şi în negru. Chipul sfintei este rănit ori de câte ori în ziua pe care o patronează persoanele de sex feminin muncesc în loc să postească şi să se închine. De regulă acestea sunt aspru pedepsite.

Bătrânii sunt convinşi că animalele sunt copiii Sfintei Vineri, că ea îi călăuzeşte pe drumeți, și că în timpul somnului îi sfătuieşte pe cei bolnavi cum să scape de suferințe.

Sfânta Miercuri, denumită și „Ziua Maicii Domnului” este o altă zi pe care creştinii o respectă. În legende ea este prezentată drept o femeie în vârstă, slabă, necăjită care poartă straie albe. Bătrâna are un suflet bun, îI ajută pe călători şi îi tămăduiește pe bolnavi. Sfânta îi sprijină pe muritorii care postesc, dar ți se arată în chip de femeie cu picioare de găină celor care mănâncă de dulce sfatuindu-i să nu mai păcătuiască. Făptura supranaturală îi pedepseşte pe care nu o cinstesc şi lucrează în această zi.

Potrivit unor istorisiri Sfânta Luni se răzbună pe femeile care spală rufe în ziua închinată ei. 

Zile rele

În credinţa populară zilele de Marţi şi Joi sunt percepute ca zile rele.

Marţolea sau Marţi-seara este întruchiparea femeii care sub diferite înfățișări le înspăimântă pe fetele care torc în seara zilei de marţi. Joimăriţa sau ziua de Joi este văzută ca o făptură monstruoasă, Înveșmântată în zdrenţe negre care se arată în timpul nopţii femeilor care nu au terminat de tors cânepa până în Joia Mare. Victimele sînt arse putând fi chiar ucise.