Acum 2 ani, Biserica Romano-Catolică a anunțat că pregătesc o nouă armată de exorciști pentru a răspunde cererii tot mai mari de experți care să scape oamenii de spiritele rele. Biserica susține că „creșterea fără precedent” a cererilor de exorcizare vine de la mai mulți oameni care se ocupă de „artele întunecate” cu ajutorul informațiilor cele găsesc pe internet.

„Posesiunile demonice sunt în creștere ca urmare a faptului că oamenii recurg din ce în ce mai des la ocultism”, a spus pr. Francesco Bamonte, președintele Asociației internaționale pentru exorciști din Italia. „Puținii exorciști pe care îi avem în eparhii nu sunt destui încât să facă față numărului enorm de cereri de ajutor”, a spus acesta pentru ziarul online La Repubblica.

Posesia demonică se spune că se manifestă de obicei în următorul mod: cel ce este posedat bâlbâie fără sens limbi străine pe care nu are cum sa le cunoască, unii tremura necontrolat (fără sa aibă vreo afectiune medicala ce s-ar manifesta în acest mod) și unii chiar vomita cuie, bucăți de metal și cioburi de sticlă. 

Cei posedați trebuie să fie supuși ritului catolic oficial de exorcizare, care implică un preot consacrat care invocă numele lui Dumnezeu, precum și diferiți sfinți precum Arhanghelul Mihail, pentru a-i alunga pe demoni. 

Cu toate acestea, Biserica Catolică nu este singura organizație religioasă care desfășoară rituri pentru a scăpa o persoană de posesia demonică. Practic, fiecare tradiție religioasă și culturală din întreaga lume a susținut ideea de posesie demonica și necesitatea unei forme de exorcizare, iar acest obicei datează de mii de ani.

Exorcizarea in Antichitate

În Mesopotamia antică, se credea că orice boală provine de la spirite care intră în corpul unei persoane și se atașează de aceasta. Tăblițele asiriene fac trimitere la folosirea descântecelor și rugăciunilor către zei, precum și porunci directe către demoni, despre care se credea că provoacă orice tip de boală, atât fizică, cât și psihologică. Preoții antici babilonieni făceau ritualuri în timpul cărora  distrugeau o păpușă din lut sau ceară ce reprezenta demonul ce poseda persoana în cauză. Practic acesta era un rit de exorcizare bine pus la punct.

În religia hindusă, textele antice cunoscute sub numele de Vede, ce au fost scrise în jurul anului 1000 î.Hr., se referă la ființe malefice care se amestecă în treburile zeilor hindusi și le fac rău celor vii.

Relatările din Persia antică, care datează din jurul anului 600 î.Hr., oferă dovezi ale exorcismului folosind rugăciunea, ritualul și apa sfințită de către liderul religios Zarathustra, profet ce a fondat religia zoroastrianismului.

În creștinism, există multe referințe la Iisus efectuând exorcisme și capacitatea acestuia de a alunga diavolul din persoana posedată. Într-o poveste bine cunoscută, Isus a întâlnit un nebun și a poruncit ca spiritele rele să-l părăsească; spiritele au intrat apoi într-o turmă de porci, care au sărit de pe o stâncă și s-au înecat în apele de dedesubt.

În Evul Mediu (500-1500 d.Hr.) s-a văzut o renaștere a superstiției și demonologiei antice, iar nebunia considerată a fi rezultatul posesiei demonice. Tratamentul barbar al bolilor mintale a fost lăsat în primul rând în seama clerului care a exorcizat pacienții printr-o varietate de tehnici inumane ce cauza dureri fizice, precum ar fi biciuirea.

Sceptici in privinta exorcismului și a posesiei demonice

În Mesopotamia antică, se credea că orice boală provine de la spirite care intră în corpul unei persoane și se atașează de aceasta. Tăblițele asiriene fac trimitere la folosirea descântecelor și rugăciunilor către zei, precum și porunci directe către demoni, despre care se credea că provoacă orice tip de boală, atât fizică, cât și psihologică. Preoții antici babilonieni făceau ritualuri în timpul cărora  distrugeau o păpușă din lut sau ceară ce reprezenta demonul ce poseda persoana în cauză. Practic acesta era un rit de exorcizare bine pus la punct.

În religia hindusă, textele antice cunoscute sub numele de Vede, ce au fost scrise în jurul anului 1000 î.Hr., se referă la ființe malefice care se amestecă în treburile zeilor hindusi și le fac rău celor vii.

Relatările din Persia antică, care datează din jurul anului 600 î.Hr., oferă dovezi ale exorcismului folosind rugăciunea, ritualul și apa sfințită de către liderul religios Zarathustra, profet ce a fondat religia zoroastrianismului.

În creștinism, există multe referințe la Iisus efectuând exorcisme și capacitatea acestuia de a alunga diavolul din persoana posedată. Într-o poveste bine cunoscută, Isus a întâlnit un nebun și a poruncit ca spiritele rele să-l părăsească; spiritele au intrat apoi într-o turmă de porci, care au sărit de pe o stâncă și s-au înecat în apele de dedesubt.

În Evul Mediu (500-1500 d.Hr.) s-a văzut o renaștere a superstiției și demonologiei antice, iar nebunia considerată a fi rezultatul posesiei demonice. Tratamentul barbar al bolilor mintale a fost lăsat în primul rând în seama clerului care a exorcizat pacienții printr-o varietate de tehnici inumane ce cauza dureri fizice, precum ar fi biciuirea.

De-a lungul secolelor, exorcismul și riturile exorcizării au inclus folosirea rugăciunilor, poruncilor, fumigațiilor, apei sfințite, spânzului, sării sau trandafirilor. Cu toate acestea, exorcismele au parte de sceptici.

Mulți oameni de știință cred că așa-numita posesie demonică este pur și simplu o formă de boală mintală, cum ar fi isteria, mania, psihozele, sindromul Tourette, schizofrenia sau tulburarea personalității.

Scepticii susțin că iluzia că exorcismul funcționează asupra persoanelor care cred ca-s posedate, este atribuită puterii de sugestie sau efectului placebo care explică fenomene precum vindecarea prin credință.

Credințele în posesia demonică au rămas practic neschimbate de la începutul civilizației și există și în prezent. Dar dacă posesiunea de către demoni este reală sau este pur și simplu rezultatul unui dezechilibru medical sau psihologic, este încă dezbătut.