Creştinii timpurii au fost supuşi unor permanente hărţuiri şi persecutări violente. Statul roman îi considera ofensatorii religiei, discipolii unei magii interzise. Creştinii erau pedepsiţi fără milă, însă ei dădeau dovadă de o rezistenţă uimitoare.

In primele secole de după Hristos, creştinii erau nevoiti să se adune, pentru a I se închina Domnului, doar noaptea şi în taină. Reuniunile bisericeşti se considerau „inchise”; printre cei aleşi nu putea să ajungă nimeni intâmplător. La început, iniţiatorii persecutărilor au fost masele de oameni neinstruiţi, însă la începutul secolului al III-lea, poporul era deja de partea creştinilor, în rolul de persecutor situându-se statul.

Societatea lui Isus, care activa în ilegalitate, constituia, în opinia autorităţilor Imperiului Roman, un pericol pentru religia de stat şi pentru ordinea că. Şi societatea greco-romană era ostilă faţă de creştini, învinuindu-i de intoleranţă faţă de artă, cultură, faţă de viaţa politică. Pentru a supravieţui în condiţii dificile, creştinii timpurii foloseau diverse semne secrete, după care işi puteau cunoaşte adepţii şi prietenii.

Cel mai cunoscut este semnul peştelui. Peştele, cel mai simplu simbol creştinesc, a fost determinat din anagrama care se obţine din cuvântul grecesc „peste”, ale cărui litere se descifrează astfel: Iisus Hristos Fiul Domnului Salvatorul. Imaginea cu doi peşti de o parte şi de alta a unei ancore aflate în poziţie verticală, cu un vârf in formă de cruce, era ca un fel de parolă; ea este legată de episoadele descrise în Evanghelie — atunci când, în deşert, poporul s-a săturat de pâinea şi peştele oferit de Hristos şi apostolii săi, lângă Lacul Tiberiada, cunoscut si ca Marea Galileei. Acest semn se intâlneşte foarte des în catacombe, în locurile reuniunilor secrete ale crestinilor. Alt semn caracteristic este viţa-de-vie. În Evanghelia după Ioan, există următoarele cuvinte: ,,…Eu sunt viţa-de-vie, iar tatăl meu — viticultor…».

Pentru că anume cu vin i-a impărtăşit Iisus pe apostoli la Cina cea de Taină: „Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu, care se varsă pentru voi”. Un alt simbol este pâinea, care inseamnă o viată nouă, întru Hristos. Bobul trebuie să. moară in pământ, ca să răsară un spic nou; boabele ajung să fie unite în pâine, unde se îmbină într-un tot unitar. La fel şi omul, care vrea să devină creştin, trebuie să dispară pentru viaţa în păcat, prin taina Botezului, pentru a aduce roade spirituale şi să se apropie de alţi oameni în unitatea Bisericii.

Este bine cunoscut în arta timpurie creştină chipul mielului. El îl simboliza pe Hristos, în baza cuvintelor din Evanghelie: „Iată, Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!”. Această imagine descinde din tradiţia pascală din Vechiul Testament — mielul jertfit simbolizează incheierea legământului cu Dumnezeu. Adesea, mielul este reprezentat cu o cruce deasupra capului — indicându-se faptul că. Hristos s-a adus pe sine drept jertfă întru salvarea neamului omenesc. În legătură directă cu imaginea mielului se află şi imaginea bunului păstor (omul care duce o oaie pe umeri). Aceasta exprimă cel mai vechi simbol al credinţei: „Iisus Hristos — Salvatorul”.

Încă un simbol îl constituie lampa. În cuvintele lui Hristos: „Eu sunt lumina lumii; cine va merge după Mine, acela nu va merge prin intuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan, 8:12) este concentrat înţelesul principal al acestui simbol. Salvatorul, în parabolele sale, aminteşte de multe ori lampa, pentru a indica Lumina Adevărului. Printre simbolurile creştine poate fi găsită şi o corabie, de care este legată indisolubil imaginea ancorei.

Corabia aminteşte despre faptul că, după furtunile pământeşti, sufletul păşeşte pe pământurile fericirii, promise de Dumnezeu, iar ancora simbolizează credinţa în căpătarea odihnei veşnice, insuflă speranţa că timpul persecuţiilor va înceta şi va începe neapărat pacea mult aşteptată. Un simbol la fel de cunoscut este păunul. Conform legendei, această pasăre este nemuritoare. În arta creştină, legenda a căpătat o nouă interpretare, păunul devenind simbolul nemuririi sufletului omenesc. Totodată, datorită frumuseţii sale, păunul simbolizează Raiul. Imaginea lui se întâlneste des în bisericile străvechi.

La sinodul de la Soborul Ecumenic Trullan, din 691-692, sfinţii părinţi au interzis alegoriile, pentru că acestea sunt nişte „imagini pentru copii”, care doar te aduc în faţa lui Hristos, spre deosebire de imaginea veritabilă a lui Hristos. Astfel s-a ajuns, cu trecerea timpului, ca simbolul principal al creştinilor să, rămână nici corabia, nici peştele, nici lampa, ci însuşi Iisus Hristos răstignit pe cruce.