Această celebră bibliotecă a cnejilor moscoviţi incita mintile căutătorilor de comori şi ale amatorilor de enigme. Ei i-au fost dedicate multe articole serioase şi chiar romane poliţiste, care au cunoscut popularitatea. Ea a fost căutată şi mai înainte în Kremlin, în Zamoskvorecie, în zona Aleksandrov, în Kolomensk, în Vologda. Există oare, cu adevărat, această bibliotecă?
Biblioteca lui Ivan cel Groaznic (numită „Liberey”, de la latinescul „liber” — carte) este o colecţie legendară de cărţi şi documente, al cărei ultim proprietar a fost ţarul Ivan al IV-lea cel Groaznic. Nu se ştie exact dacă aceasta a fost pierdută sau ascunsă. Căutarea bibliotecii se desfăşoară, cu mici întreruperi, de câteva sute de ani, dar, nici până în prezent, aceasta nu a fost găsită. Unii cercetători bănuiesc că ea nu a existat niciodată, iar alţii au ajuns la concluzia că ar fi ars în incendiile din timpul epidemiei de răpciugă.
Liberey prezintă, şi azi, o temă controversată şi o sursă de nenumărate zvonuri şi speculaţii, existând mai mult de 60 de ipoteze despre localizarea ei, insă, toate aceste presupuneri trebuie verificate şi, eventual, acceptate ţific. Conform uneia dintre legende, exemplarele din enigmatica bibliotecă au fost adunate pe parcursul a mai multor sute de ani şi, iniţial, au aparţinut împăraţilor bizantini, dintre care ultimul se presupune că ar fi fost Constantin al XI-lea.
După căderea Constantinopolului, cărţile au fost duse la Roma, apoi au fost transportate la Moscova în calitate de zestre pentru Sofia Paleologul, nepoata ultimului împărat bizantin, Constantin al XI-lea Paleologul, căsătorită cu ţarul moscovit Ivan al III-lea.
Când Sofia Paleologul a sosit în Moscova, în faţa ochilor i-au apărut consecinţele groaznicului incendiu din anul 1470. Sofia a înţeles că biblioteca ar putea fi nimicită de un incendiu şi, pentru siguranţa acestei unice colecţii de cărţi, a poruncit ca ea să fie păstrată în subsolul bisericii Naşterii Maicii Domnului din Kremlin.
Din Italia, a fost invitat arhitectul Aristotele Fioravanti, care a construit depozitul secret. in anul 1473, a mai avut loc un incendiu devastator, în urma căruia a ars Kremlinul, dar cărţile au rămas neatinse de foc. Se consideră că, fiul lui Ivan al III-lea, Vasili al III-lea, l-a atras pe cunoscutul invăţat Maxim Grecul către traducerea cărţilor din Liberey.
Menţiunea acestui fapt, alături de „inventarul” bibliotecii, este prezentă în „Legende despre Maxim Grecul”, însă mulţi istorici consideră că această notă a fost scrisă mult mai târziu si că este un fals. Şi totuşi, cum a ajuns Ivan cel Groaznic în posesia acestei biblioteci? Deocamdată, nimeni nu poate răspunde la această întrebare. Unii cercetători au avansat ipoteza că însuşi ţarul s-ar fi aflat în căutarea bibliotecii.
Pentru că, după toate probabilităţile, ea includea cele mai preţioase exemplare ale cărţilor rare din toată lumea. Corespondenţa lui Ivan cel Groaznic cu Andrei Kurbski relevă cunoaşterea de către ţar a literaturii clasice. Mai erau oare atunci şi alţii interesaţi de bibliotecă? Se cunoaşte o singură dovadă credibilă privind existenţa Liberey: mărturia pastorului Johann Vetterman din Dorpat, pe care Ivan cel Groaznic l-ar fi solicitat în anul 1570 pentru traducerea unor cărţi. Relatarea pastorului este redată în „Cronica Livoniană” a lui Franz Nienstedt (secolul al „Cărţile, ca o nepreţuită comoară, se păstrau zidite în două pivniţe boltite”.
Se presupune că biblioteca Liberey a dispărut după anul 1571, când ţarul „s-a izolat de lume” în zona oraşului Aleksandrovsk. S-ar putea ca ea să fie închisă ermetic în unul din subsolurile Moscovei, deficitul de informaţie explicându-se prin faptul că sângerosul ţar i-a executat pe constructorii acelor pereţi. Atunci, nu a fost greu să ascundă cărţile sub pământ.
Astăzi, pe teritoriul Moscovei există o mulţime de tuneluri: ale metroului, cele pentru reţelele electrice şi telefonice, pentru sistemul de canalizare, apeductele… Şi în acea perioadă existau diverse galerii şi tuneluri. În oricare oraş mare din Evul Mediu au existat nu numai pereţii puternici ai cetăţilor, dar şi trecerile subterane spre acestea, puţuri ascunse, necesare în caz de asediu, tuneluri care te duceau departe de aceşti pereţi. Primele subsoluri în Moscova au fost săpate în secolul al XIII-lea, când spre palatele ţarului au fost instalate primele apeducte din oraş, executate din tulpini de stejari.
Nu se ştie în care dintre aceste galerii se află camerele cu cărţi. Planul desfăşurat al subsolurilor Moscovei îl cunoştea, probabil, doar Ivan cel Groaznic, însă el a luat cu sine acest secret.