În largul mării Baltice se află o insulă numită Gotland, dar căreia oamenii îi spun „insula trandafirilor”; într-adevăr, clima blândă şi prietenoasă face ca trandafirii să înflorească până şi în luna decembrie. Insula are o lungime de 130 de kilometri şi o lăţime de aproximativ 65; poate în nici un alt loc din lume peisajul nu este compus din atâtea minunate „tablouri” naturale: iazuri înconjurate de păduri, câmpii unduitoare, munţi acoperiţi de verdeaţă, povârnişuri străbătute de izvoare limpezi, plaje cu nisip auriu… Şi asta nu e de-ajuns.

Insula Gotland este plină de vestigii istorice şi, din acest motiv, câţiva oameni de ştiinţă susţin că ar fi o rămăşiţă a legendarei Atlantide.

În afară de faimosul labirint în piatră al Scandinaviei – Trojeborg – acolo se mai află peste patru sute de „cairn”, monumente din piatră ce datează din epoca bronzului, şaptezeci de forturi din epoca fierului şi cel puţin o sută de lăcaşuri de cult romanice şi gotice, multe dintre ele fără rival în Europa. Ca să nu mai vorbim de pietrele comemorative sculptate sau pictate, vechi de mai bine de o mie de ani.

Conform părerii unui istoric din secolui VI, Gotland era patria Goţilor, unul dintre popoarele barbare care, după căderea imperiului roman, au fragmentat Europa în diverse regate.

O legendă povesteşte că prima fiinţă umană care a pus piciorul pe insulă a fost un bărbat pe nume Tjelvar. În acele timpuri, locul era stăpânit de spirite răufăcătoare ce, în timpul zilei, scufundau insula în apele mării, readucând-o la suprafaţă doar în timpul nopţii. Tjelvar, în urma unui vis, a aprins un foc chiar în centrul locului blestemat, rupând astfel vraja; de-atunci, ţinutul a rămas la suprafaţa apelor.

Desigur, în spatele legendei se află si sâmburele adevărului. Acum aproximativ şapte mii de ani, când Tjelvar a ajuns acolo, insula Gotland era cu siguranţă locuită; în plus, un comerţ înfloritor cu felurite unelte ce ajungeau până în Suedia şi Danemarca asigura băştinaşilor o viaţă îndestulată.

Această activitate comercială intensă a continuat în „epoca” vikingilor şi pe parcursul Evului Mediu. Astfel stând lucrurile, ambarcaţiunile de tot felul constituiau mijlocul de transport ce permitea efectuarea cu regularitate a schimburilor comerciale. În acelaşi timp, ele erau investite şi cu un caracter sacru, având totodată un rol important în desfăşurarea ceremonialelor funebre.

Unul dintre momentele cele mai semnificative ce se află pe insula trandafirilor este complexul alcătuit din 350 de morminte în formă de barcă – construcţii simbolice din piatră ce imită silueta elegantă a unei nave cu prova înaltă şi flancurile înclinate. Astfel în acel loc poate fi admirat uimitorul „cimitir al ambarcatiunilor” imortalizate în piatră care, conform credinţei străvechi a acelor locuri, transportau defuncţii în călătoria lor spre lumea de dincolo.

Morminte de acest gen se mai află însă şi în alte zone ale insulei. Unele au dimensiuni impresionante, cum ar fi cel al lui Gnisvard, ce are o lungime de 43 de metri si o lăţime de 7 metri.

Mari sau mici, navele de piatră cu taina lor bine ascunsă ne trimit înapoi în timp, în vremuri străvechi în care vapoarele sufletului navigau cu preţioasa încărcătură către un spaţiu plin de armonie, către divinitatea supremă omniprezentă în cerul înstelat.

Imagini ale ambarcaţiunilor sacre apar şi pe extraordinarele pietre comemorative pictate sau sculptate; cât priveşte labirintul de la Trojeborg, acesta simbolizează tocmai călătoria iniţiatică a celor plecaţi în alte dimensiuni.

Aici, totul pare suspendat într-o atmosferă subtilă, plină de vibraţii misterioase; un loc fără timp, care, şi astăzi impresionează puternic, conducându-ne parcă sufletul într-o dimensiune paralelă. Noaptea, când stelele pulsează pe cerul întunecat, navele de piatră plutesc în linişte pe acea mare invizibilă a spaţiiior divine…