Prezicerea viitorului este tot atât de veche ca si primele civilizaţii. Oamenii, nelinistiţi legătură cu ceea ce le va aduce viitorul, au dorit dintotdeauna să-si extindă capacitatea de cunoastere pentru a afla ce urmează să se li se întâmple. Arta ghicitului a căpătat forme şi frecvenţă deosebite la anumite popoare antice, printre care grecii, romanii, sciţii, babilonienii.

Arta ghicitului la Greci si romani

Prezicerea viitorului s-a dezvoltat foarte mult la greci, mai ales din cauza primejdiilor pe care le aveau de înfruntat in călătoriile pe uscat şi pe apă. În afară de ghicirea obişnuită existau oracolele. Dintre oracole făceau parte oracolul din Dodona şi oracolul din Delfi.

În oracolul din Dodona (Epir), frunzele stejarului vechi şi sfânt „comunicau muritorilor, prin preoţii tălmăcitori, soarta viitoare sau cauzele trecute ale nenorocirilor prezente” (Alexandru Stan, Remus Rus – Istoria religilor).

La oracolul din Delfi, preoteasa Pitia, aşezată pe vestitul trepied, făcea cunoscută voinţa zeului Apollo. Este important de ştiut că pe frontonul templului lui Apollo de la Delfi stătea scrisă cea mai cunoscută poruncă a antichităţii: „Cunoaşte-te pe tine însuţi”.

Diverse metode de ghicit

Există, de asemenea, o prezicere a viitorului bazată pe interpretarea semnelor naturale, ca de exemplu: zborul păsărilor, devierea fumului, ţiuitul urechilor, strănutul, semnele măruntaielor etc..

Litobolia constă în aruncarea pietrelor de diferite culori pentru a deduce din combinaţiile lor o anumită concluzie pentru viitor.

Palmomanția interpreta semnele prevestitoare din tresăririle corpului, convulsii, palpitaţii sau ţiuitul urechilor.

Alectrionomanţia se făcea cu ajutorul unui cocoş dresat care era aşezat într-un cerc, în jurul căruia erau puse literele alfabetului, fiecare având pe ea un bob de grâu. Cocoşul ciugulea ici si colo, arătând astfel literele ce dădeau răspuns la întrebarea pusă anterior.

Hepatoscopia şi lecanomancia

La greci şi romani divinaţia devenise o adevărată instituţie de stat, ale cărei exagerări erau uneori criticate, dar nu şi principiul ei de bază. Dimpotrivă, creştinismul, de îndată ce a fost ridicat la rangul de religie de stat a Imperiului Roman (în secolul al IV-lea d.H.) a început să blameze artele divinatorii ca fiind elemente păgâne ce trebuiau distruse.

La asirieni si babilonieni ghicitorul oficial practica hepatoscopia, metodă rezervată problemelor regatului. Era vorba de cercetarea ficatului unei oi, care era aşezat în poziţie rituală pe mâna stângă şi analizat după un cod învăţat la colegiul preoţilor. Oamenii obişnuiti apelau la lecanomancie, adică la vărsarea picăturilor de ulei într-un vas umplut cu apă şi la interpretarea figurilor care se formau la suprafaţa apei.

La sciti apar enareii

Sciţii, de asemenea, ca mai toate popoarele fără scriere şi fără o cultură a scrisului, au avut o puternică tradiţie divinatorie. Ei aveau o mare încredere în „enarei”, bărbaţi spâni, cu vestimentaţie specifică şi socotiti ca aparţinând mai mult sexului feminin decât celui masculin.

Enareii erau pedepsiţi pentru totdeauna din cauza unui păcat săvârşit de strămoşul lor faţă de Marea Zeiţă; în schimb, ei puteau cunoaşte viitorul cu ajutorul unor mănunchiuri de beţişoare de salcie. Acestea erau aruncate pe pământ, modul lor de aşezare permiţându-le enareilor să tragă concluzii cu privire la viitor.

In acelaşi scop se putea folosi şi coaja de tei, pe care ghicitorul o despica în trei şi dădea diverse răspunsuri răsucind-o pe degete.

Dacă regele scit se îmbolnăvea, enareii erau chemaţi imediat pentru a ghici cine se făcuse vinovat faţă de divinități, deoarece se credea că dacă un supus jura strâmb, aceasta ducea la îmbolnăvirea regelui. Dacă enareii nu
puteau afla cine era vinovatul, erau consideraţi mincinoşi și erau arşi într-un car umplut cu crengi.

Mantica şi gândirea magică

Ar mai trebui menţionat faptul că istoria manticii, din Evul Mediu şi până în zilele noastre, nu este deloc o continuare a istoriei din Antichitate. Sunt abandonate mai multe practici divinatorii (ghicirea în măruntaiele animalelor si în zborul păsărilor) şi apar altele noi: rabdomanţia (folosirea unei nuieluşe pentru a găsi apă), cartomanţia (ghicitul în cărţile de joc), fiziognomia (studierea constituţiei anatomice a unei persoane), chiromanţia (ghicitul în palmă). Iau un mare avânt astrologia şi geomanţia, care sunt populare si in zilele noastre.