De la case înfricoșătoare abandonate până la colțuri întunecate din inima pădurii, pânzele de păianjen au o aură de existență eternă. Firele acestora pot dura ore sau săptămâni fără sa putrezeasca, deși sunt compuse din material organic. Acest lucru sugerează că bacteriile care ar ajuta la descompunere nu pot accesa azotul pânzei, un nutrient de care au nevoie microbii pentru a crește și a se reproduce.

Cercetări anterioare au sugerat că pânzele de păianjen ar putea avea proprietăți antimicrobiene care ucid bacteriile. Au fost alese pentru studiu, pânzele a trei specii de păianjeni, la patru tipuri de bacterii și a reieșit că aceste pânze folosesc în schimb o strategie de rezistență, deci nu de atac asupra bacteriilor (susțin cercetătorii din Journal of Experimental Biology).

“Noi ne uitam în cu totul alta zona decât cea pe care trebuia să o luăm în considerare, cand vine vorba de faptul că pânzele de păianjen sunt așa de rezistente în timp și nu putrezesc. Am presupus că pânza de păianjen are o proprietate antimicrobiana” spune Jeffery Yarger, biochimist la Universitatea de Stat din Arizona.

Păianjenii creează aceste pânze pentru diverse motive: pentru a prinde prada, pentru a-și înfășura ouăle, pentru a folosi elemente din natură pentru camuflaj  (precum frunzele), sau pot avea rolul de a depozita prada prinsă, pentru o masă mai târziu.

Studiul microscopic al pânzei a rezultat, că pânzele tuturor acestor păianjeni erau “infestate” de bacteriile si fungile ce se regăsesc în mod normal în procesul de descompunere a organismelor, dar se pare că: “acestea (bacteriile si fungile) nu afectau cu nimic pânzele de păianjen”, spune Dakota Piorkowski, biolog la Universitatea Tunghai din Taichung, Taiwan.

Pentru a verifica dacă pânza de păianjen a fost letală pentru bacterii, echipa lui Piorkowski a plasat fire din pânza a trei specii de păianjeni tropicali – Țesătorul Gigant Auriu (Nephila pilipes), Păianjenul Lup de grădină (Hippasa holmerae) și Păianjenul de cort (Cyrtophora moluccensis) – în cutii Petri și a crescut patru tipuri de bacterii, inclusiv E. coli, în linii perpendiculare pe lungimea firelor de pânză.

„Ideea este că, dacă mătasea are proprietăți antibacteriene, nu ar trebui să vedeți nicio creștere între firul de pânză și … bacterii„, spune Piorkowski.

Cercetătorii au descoperit că nu au existat dovezi ale acestei „zone libere” în punctele în care bacteriile au intrat în contact direct cu mătasea. Apoi, echipa a testat dacă firele de pânza de păianjen au ținut la distanță bacteriile flămânde blocându-le folosind rezervele sale de azot.

Umezirea firelor de pânză de păianjen cu un fel de soluții nutritive, a arătat că bacteriile au crescut rapid pe toate cele trei tipuri de pânză atunci când a fost disponibil azot suplimentar. Acest lucru a indicat faptul că bacteriile sunt capabile să se dezvolte și, eventual, să descompună mătasea, atât timp cât firele în sine nu sunt singura sursă de azot. Ipoteza cercetătorilor este că un strat exterior de grăsime sau un fel de proteine complexe de pe mătase poate bloca accesul bacteriilor la azotul din pânză.

Dar, Randy Lewis, un biolog de la Universitatea din Utah, expert în pânze de păianjen, avertizează să nu se generalizeze această descoperire și să nu se excludă caracteristicile antibacteriene la toate pânzele de păianjen. El precizează că:

“Pânzele subterane ale tarantulelor de exemplu, se pot confrunta cu medii abundente în microorganisme în comparație cu cele experimentate de păianjenii ce țes pânza în aer, și ar putea avea nevoie de o protecție suplimentară”

Sursa: sciencenews.org