În momentul în care un om spune ca vede extraterestri sau ca a fost răpit de extraterestri, îi poti pune la îndoială veridicitatea spuselor acuzându-l că este sub influența alcoolului sau a altor substanțe interzise. Dar în momentul cand un om al legii, om de vază în societate, vine cu astfel de povesti, poate ar trebui să fie luat în considerare.

Unul dintre episoadele referitoare la întâlniri cu entități necunoscute, care a marcat un punct de referinţă în istoria întâmplărilor de acest gen este, fără îndoială, cel al poliţistului american Herbert Schirmer. Intamplarea „ozenistică”, al cărei erou pe nepusă masă a fost acesta, s-a petrecut pe data de 3 decembrie 1967, la periferia oraşului Ashland (statul Nebraska) și, ulterior, a reprezentat un eveniment de maxim interes pentru comisia care a redactat „Project Blue Book”.

Era, aproximativ, ora 2:30 dimineața când polițistul, care patrula la bordul maşinii sale în apropierea autostrăzii 63, a dat nas în nas cu un obiect straniu, „parcat” pe marginea străzii. Gândindu-se că era vorba de un vehicul în pană, Schirmer a semnalizat cu farurile de cateva ori; neprimind niciun răspuns, a decis să coboare și să vadă mai îndeaproape despre ce era vorba. De-abia deschisese uşa maşinii, când s-a trezit faţă în faţă cu nişte fiinţe apărute pe neaşteptate, cu aspect aproape uman, înalte de aproximativ 1,30-1,40 metri. Corpul lor, masiv și musculos, punea în evidenţă cutia toracică, bombată și impresionantă ca dimensiuni. Pe cap aveau un fel de cască de sub care străluceau niște ochi enormi, fosforescenti precum ochii de pisică.

Terorizat, Schirmer a încercat să scoată pistolul, dar în acel moment a fost paralizat de un gaz de culoare verzuie, apărut din senin. La fel, motorul si farurile mașinii s-au stins brusc. Ca și cum cineva i-ar fi „rupt filmul”, poliţistul şi-a pierdut cunoştinţa.

După „numai” o jumătate de oră şi-a revenit, pradă unor sentimente de teamă și cu senzația că nu ştie unde se află.

O poveste necrezută

Reîntors la secţie vizibil tulburat, Schirmer Ie-a povestit colegilor întreaga păţanie. Spre surprinderea lui, aceștia nu I-au crezut nici cât negru sub unghie, l-au luat în băşcălie şi l-au sfătuit să se caute „la scufiţă” pentru că sigur a luat-o razna.

Din acel moment, pentru bietul om a început o perioadă critică în care a avut de înfruntat o injustă marginalizare profesională, persecuţii din partea concitadinilor, totul fiind dominat de o puternică criză psihologică. După câtva timp, viaţa i s-a schimbat în mod dramatic: soţia l-a părăsit, cerând divorţul, iar la secţia de poliţie a fost trecut „pe linie moartă”.

Ducându-se vestea despre povestea incredibilă a lui Schirmer, acesta a fost contactat de un ziarist pe nume Warren Smith, care n-a pregetat să publice un interviu pe tema întâlnirii senzationale a poliţistului. Nu după multă vreme, ecoul acestei întâmplări (difuzată deja la scară naţională) a ajuns până la comisia Condon. Membrii acestei comisii l-au convocat pe Schirmer la sediul operativ din oraşul Boulder, statul Colorado. Supus regresiei hipnotice de către medicul psihiatru Leo Sprinkle, poliţistul a scos la iveală momentele extraordinare trăite pe parcursul jumătăţii de oră în care-şi pierde cunoştinţa.

Relatarea întâmplării

Reîntors la secţie vizibil tulburat, Schirmer Ie-a povestit colegilor întreaga păţanie. Spre surprinderea lui, aceștia nu I-au crezut nici cât negru sub unghie, l-au luat în băşcălie şi l-au sfătuit să se caute „la scufiţă” pentru că sigur a luat-o razna.

Din acel moment, pentru bietul om a început o perioadă critică în care a avut de înfruntat o injustă marginalizare profesională, persecuţii din partea concitadinilor, totul fiind dominat de o puternică criză psihologică. După câtva timp, viaţa i s-a schimbat în mod dramatic: soţia l-a părăsit, cerând divorţul, iar la secţia de poliţie a fost trecut „pe linie moartă”.

Ducându-se vestea despre povestea incredibilă a lui Schirmer, acesta a fost contactat de un ziarist pe nume Warren Smith, care n-a pregetat să publice un interviu pe tema întâlnirii senzationale a poliţistului. Nu după multă vreme, ecoul acestei întâmplări (difuzată deja la scară naţională) a ajuns până la comisia Condon. Membrii acestei comisii l-au convocat pe Schirmer la sediul operativ din oraşul Boulder, statul Colorado. Supus regresiei hipnotice de către medicul psihiatru Leo Sprinkle, poliţistul a scos la iveală momentele extraordinare trăite pe parcursul jumătăţii de oră în care-şi pierde cunoştinţa.

În stare de transă, Schirmer a povestit cum a fost dus de către fiinţe stranii la bordul acelei mașinării ovoidale ce părea parcată la marginea şoselei – în realitate, sprijinită pe trei stâlpi de susţinere. Acolo, într-o încăpere de circa opt metri înălțime şi şase lățime, plină cu ecrane asemănătoare monitoarelor de calculator, poliţistul s-a trezit înconjurat de alte patru fiinţe necunoscute. Acestea aveau o înfățișare cel puţin bizară: pielea era de culoare gri spre alb, ochii, enormi în formă de migdală iar gura părea doar o mică deschizătură pe chipul în formă de triunghi. Pe uniformele lor se zărea o emblemă ce aducea cu un șarpe încolăcit.

Apoi, cel care părea „şeful” ciudatului echipaj a început povestească lui Schirmer despre scopurile prezenţei extratereştrilor pe Terra, explicându-i totodată principiile de funcţionare ale propriei astronave. Astfel, poliţistul a povestit mai departe:

„Când aterizează, în jurul navei lor se creează un câmp invizibil de forțe, dispus după o schemă circulară, cemp ce îndeplineşte rolul de mecanism defensiv. Deşi eu nu înţeleg cum anume fac acest lucru, ştiu că extratereştrii scot un fel de energie electrică din apă. Din acest motiv aterizează deseori în apropierea fluviilor, râurilor sau a lacurilor”.

Apoi, şi ceilalţi membri ai echipajului au început să-i povestească lui Schirmer despre principiile propulsive ale navei lor, bazate pe un soi de energie electromagnetică reversibilă (capabilă să asigure un zbor fără inerţie, nesupus legilor gravitaţiei) a cărei „inimă operaţională” se afla într-un mare cristal situat în centrul încăperii. Motorul spaţial al vehiculului funcţiona inversând energia electrică şi magnetică, având astfel un control global asupra materiei şi anulând forţa de gravitaţie.

Schirmer a mai povestit că nava era făcută din magneziu pur și că Ia bordul ei se mai afla un vehicul, mai mic, ce era lansat de obicei pentru a studia traseul, condițiile din mediul înconjurător şi pentru a da astfel navei-mamă toate informațiile necesare pentru un zbor sau o aterizare fără probleme.

Analogii şi mărturii asemănătoare

Atât ziaristului Warren Swith, cât şi membrilor comisiei Condon, Schirmer a mai mărturisit că, după întâmplarea uimitoare al cărei erou fusese, a început să sufere de migrene şi să fie deranjat de un zgomot pe care-l auzea numai el, asemănător unui zumzăit sau unui murmur de voci. Despre această senzaţie mai degrabă neplăcută au mai depus mărturie şi soţii Hill – şi ei protagonişti (câțiva ani mai târziu) ai unui rendez-vous prelungit cu nişte oaspeţi extratereştri. Interesul vizitatorilor pentru apă (sau, cel puţin, pentru hidrosfera planetei noastre) este confirmat prin declarațiile diverselor persoane care au avut surpriza să vadă „pe viu” OZN-uri aterizate în diverse locuri de pe Terra.

Multe dintre aceste întâlniri neaşteptate au avut ca scene de desfășurare zone marine, fluviale sau (mai ales) vecinătatea bazinelor ori a lacurilor artificiale aflate, la rândul lor, în apropierea vreunei centrale electrice. Prin aventura sa cu iz cosmic, Herbert Schirmer rămâne astfel un personaj important pentru istoria „relațiilor” (oare cât de vechi?) dintre pământeni şi restul universului…