Pe 30 noiembrie, românii ortodocşi de pretutindeni celebreaza ziua Sfantului Andrei, semnificativă sărbătoare creştină, care reprezintă pomenirea unuia dintre Apostolii lui Iisus. Denumit Apostolul Românilor, pentru că este considerat intemeietorul Bisericii Creştine, pe meleagurile noastre, Sfantul Andrei este şi una dintre cele mai importante figuri ale credinţele ortodoxe. Mai ales pentru noi, românii, el a reprezentat personalitatea-cheie în adoptarea religiei creştine, ştiut fiind faptul că a fost cel ales pentru a evangheliza regiunile din jurul Mării Negre, deci şi Dobrogea de astăzi. Să nu uităm şi că ziua Sfantului Apostol Andrei marchează credinţe extrem de complexe, legate de înnoirea omului si de deschiderea unor misterioase punţi intre lumea celor vii şi tăramul de dincolo…

Prima mentionare in biblie despre Sfantul Andrei

Numărandu-se printre ucenicii lui Ioan Botezătorul, Sfantul Andrei s-a întalnit pentru prima dată cu Mantuitorul în Iudeea, mai precis, în regiunea Betania, în stanga Iordanului, unde boteza Ioan.

Intr-o zi, după Botezul Domnului (eveniment la care este foarte posibil să fi asistat şi Sf. Andrei), Sf. Ioan Botezătorul se afla împreună cu doi dintre ucenicii săi, Andrei şi Ioan, fiul lui Zevedeu, cand, pe langă ei trecea Iisus. Botezătorul a zis, privindu-l pe Mantuitor: „iată Mielul lui Dumnezeu„. Cei doi ucenici „au auzit cand (Ioan) a spus aceasta şi au mers după Iisus” (Ioan 1,36). Faptul că singurul numit în acest episod este Sfantul Andrei, i-a atras ulterior acestuia, în exclusivitate, supranumele de „cel dintai chemat”, pe care i l-a acordat Biserica.

Andrei, fratele lui Sfantul Petru

Numărandu-se printre ucenicii lui Ioan Botezătorul, Sfantul Andrei s-a întalnit pentru prima dată cu Mantuitorul în Iudeea, mai precis, în regiunea Betania, în stanga Iordanului, unde boteza Ioan.

Intr-o zi, după Botezul Domnului (eveniment la care este foarte posibil să fi asistat şi Sf. Andrei), Sf. Ioan Botezătorul se afla împreună cu doi dintre ucenicii săi, Andrei şi Ioan, fiul lui Zevedeu, cand, pe langă ei trecea Iisus. Botezătorul a zis, privindu-l pe Mantuitor: „iată Mielul lui Dumnezeu„. Cei doi ucenici „au auzit cand (Ioan) a spus aceasta şi au mers după Iisus” (Ioan 1,36). Faptul că singurul numit în acest episod este Sfantul Andrei, i-a atras ulterior acestuia, în exclusivitate, supranumele de „cel dintai chemat”, pe care i l-a acordat Biserica.

Andrei era, ca si fratele său celebrul Sfantul Petru (Simon-Petru), pescar, provenind din familia lui Iona. Ei erau originari din Betsaida, o localitate aşezată pe malul lacului Ghenizaret, în Galileea. Numele Andrei deriva din grecescul Andreas, care inseamnă viteaz, bărbătesc. Acest nume, ca şi Filip sau Nicodim (de aceeaşi provenienţă) devenise foarte comun la iudei sub influenţa elină, începand cu secolul 11 i.H. Revenind la prima întalnire a lui Andrei cu Fiul Domnului, trebuie să spunem că aceasta nu a marcat ş momentul hotărarii de a pleca în ucenicie. Foarte important de ştiut este că Andrei a fost cel care i-a dat de stire fratelui său ce l-a întalnit pe Iisus: „Acesta (Sfantul Andrei) a găsit întai pe Simon, fratele său si i-a zis: «Noi L-am găsit pe Mesia»” (Evanghelia după Ioan: 1,41).

Se pare că, apoi, cei doi fraţi şi-au urmat Invăţătorul, fără a intra însă, practic, în randul ucenicilor săi. Din atestările celorlalte Evanghelii, rezultă că trei dintre primii cinci ucenici ai lui Iisus, care l-au urmat, înainte de întemniţarea Sfantului Ioan Botezătorul, reveniseră la meseria lor iniţială, aceea de pescar: Petru, Andrei şi Ioan, fiul lui Zevedeu. De aici se poate deduce că în prima ucenicie pe langă Domnul, acestor ucenici nu li se ceruse încă să renunţe la familie, avere şi la îndeletnicirea lor, conditii esenţiale pentru a deveni apostoli. Această situaţie se va schimba radical o dată cu chemarea definitivă, să-i zicem „oficială”, a ucenicilor, după revenirea lui Iisus din Iudeea.

Sfantul Andrei Apostol evanghelizator al romanilor

După moartea si învierea invăţătorului lor, cei 12 ucenici au hotărat să poarte mesajul creştin, urmand un plan propriu, stabilit cu prilejul Sinodului din Ierusalim. A avut loc o tragere la sorţi, pentru a se stabili ce regiune li revine fiecăruia pentru evanghelizare, Andrei fiind astfel desemnat să plece în Sciţia. Să menţionăm că toate acestea se întamplau în jurul anilor 49-50 d.H.

Pornind de la Ierusalim, Apostolul Andrei a parcurs Asia Mică, unde fuseseră deja întemeiate biserici de către Apostolul Pavel, dar mai existau încă numeroase provincii în care nu era cunoscut cuvantul Evangheliei. Ajungand în Europa, mai precis în Macedonia, Sfantul Andrei a cules cat mai multe date despre populaţia din zonă, despre disponibilitatea acesteia de a primi Evanghelia.

De aici, el a trecut în Turcia, Moesia şi, în final, Sciţia Mică (Dobrogea). Iată ce precizează istoricul Nichifor Calist: „După ce Apostolul Andrei a predicat în cetăţile Pontului stang locuit de greci, romani şi geto-daci, trecand prin Tracia, a venit la Bizanţ, de aici coborand prin Macedonia si Tesalia, a ajuns oraşul Patras din Ahaia (Grecia), aproape de golful Sepanto, unde avea să moară de moarte martirică, fiind răstignit pe o cruce în formă de X care, pană azi, se numeşte «Crucea Sfantului Andrei».

Prezenta Sfantului Andrei – atestată pe teritoriul românesc de nenumărate biserici

Prezenţa Apostolului în Dobrogea este, fără îndoială, atestată de existenţa nenumăratelor locaşuri de cult ce poartă hramul acestuia. Poate cel mai important este complexul monahal „Mănăstirea Pestera Sfantului Apostol Andrei”, din localitatea Ioan Corvin, judeţul Constanţa; aici a fost reamenajată bisericuţa din stancă, ce constituie primul locaş natural crestin de rugăciune de pe teritoriul ţării noastre. Spre sud, unde se află chiliile călugărilor, a fost recent ridicată biserica închinată „Acoperămantului Maicii Domnului”, sfinţită în luna octombrie a anului 1994. In cinstea Sfantului Apostol Andrei, care a adus românilor crestinismul, au fost amenajate troiţe şi fantîni şi la Mănăstirea Dervent, important aşezămant religios situat langă graniţa româno-bulgară, în apropiere de Ostrov. Să nu uităm că aici se află si Izvorul Sfantului Apostol Andrei cu apă tămăduitoare.

Santandrei sau Noaptea lupilor

In decursul timpului, tradiţia populară românească, atat de bogată în obiceiuri, s-a împletit cu credinţa creştină, elementele folclorice pre-creştine, păstrate încă de pe vremea tracilor, fiind asimilate cultului ortodox. O dovadă elocventă este însăşi denumirea populară a lunii decembrie (Andrea sau Undrea), dedicată lui Sântandrei, celebrat pe 30 noiembrie. Numirea unei luni a anului (în acest caz decembrie) cu o sărbătoare din luna precedentă (noiembrie) păstrează amprenta unui străvechi ciclu de sărbători de la sfarşitul toamnei şi începutul iernii, cand se celebra, probabil, Anul Nou dacic.

Sărbătoarea poartă diverse nume: Andrei de iarnă, Cap de iarnă şi Santandrei şi a fost, iniţial, dedicată unui zeu autohton, patron al lupilor, suprapunandu-se calendarului ortodox şi preluand astfel data şi numele Sfantului Apostol Andrei.

In popor, pană la începutul secolului nostru, noaptea Sfantului Andrei (29 spre 30 noiembrie) a păstrat elemente specifice Revelionului: distracţie nocturnă, cu mancarea şi băutura cuvenite, marcand astfel sfarşitul unui an şi începutul altuia. Mai există şi credinţa că, în această noapte, se deschid mormintele şi spiritele morţilor se întorc, ea numindu-se şi „Noaptea strigoilor” sau „Păzitul usturoiului” (după cum se ştie, usturoiul reprezintă cel mai puternic „antidot” împotriva strigoilor).