Podul a fost proiectat la sfarsitul secolului al XIX-lea de catre Horace Jones.  El reprezintă o construcţie basculantă, cu lungimea de 244 de metri, cu două turnuri, care au inăltimea de 65 de metri fiecare. Cele două părţi basculante ale podului sunt ridicate de mai mult de 1000 de ori pe an, la un unghi de 83 de grade, pentru a face posibil traficul naval (timp în care circulaţia rutieră este oprită).

 Fiecare aripă cântăreşte circa o mie de tone, insă datorită faptului că ele sunt echipate cu contragreutăti, efortul depus pentru ridicarea lui (care durează proximativ un minut) este minim. Mecanismul de deschidere al podului, bazat pe un sistem hidraulic, a fost inlocuit, în anul 1974, cu unul electronic.

Construcţia permite pietonilor să treacă podul, chiar şi atunci când acesta este deschis. In acest scop, pe lângă trotuarele plasate în laterale şoseiei, în partea centrală au fost construite galerii pietonale, care se află la înălţimea de 44 de metri. Accesul în galerii se făcea pe scările din interiorul turnurilor. Incepănd cu anul 1982, galeria este folosită ca muzeu şi ca platformă de vizitare.

Construcţia turnurilor şi a galeriilor pietonale a necesitat peste 11.000 de tone de oţel. Pentru a proteja mai bine structura metalică împotriva coroziunii, turnurile au fost pavate cu piatră, stilul arhitectural al structurii fiind considerat gotic. Costul total al construcţiei a fost estimat la 1.184.000 de lire sterline (echivalentul a 136 de milioane de lire sterline in anul 2019).

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, din cauza creşterii traficului pietonal şi auto in zona portuară East End, a apărut necesitatea construirii unui nou pod, la est de London Bridge. Tunelul Tower Subway a funcţionat ca metrou pentru scurt timp, în cele din urmă devenind pasaj pietonal.

Potrivit planurilor iniţiale, în tunel a fost construită o cale ferată. Din cauza diametrului mic al tunelului, pe aici putea circula numai un vagon, care era deplasat cu ajutorul cablurilor de oţel şi a două motoare cu abur. În anul 1876 a fost format un comitet pentru soluţionarea acestei probleme. A fost organizat un concurs, la care au participat peste 50 de proiecte.

Abia în anul 1884 a fost declarat câştigătorul concursului şi s-a luat decizia să se construiască un pod, după proiectul propus de membrul juriului H. Jones. După decesul acestuia, în anul 1887, construcţia a fost condusă de John Wolfe Barry. Lucrările de construcţie au inceputin data de 21 iunie 1886 şi au durat 8 ani. Pe 30 iunie 1894, Tower Bridge a fost inaugurat oficial de către Prinţul de Wales, Edward şi şotia sa, prinţesa Alexandra.

În scurt timp galeriile pietonale fost invadate de hoţii de buzunar. Din acest motiv, în anul 1910, galeriile au fost închise. Ele au fost redeschise abia în 1984, dar sunt folosite ca muzeu şi platformă de vizitare.

În prezent, motoarele podului Tower Bridge sunt electrice. Cu puţin timp înainte de a ridica podul, se aude un semnal sonor, care îi informează pe toţi că trecerea este oprită. După trecerea navei, aripile sunt coborâte, iar traficul este reluat.