In geneză se spune ca oamenii, adunati dupa potop in campia Shinear, au hotorât sa construiasca un turn gigantic. Dumnezeu (Yahve), ingrijorat de acest plan al lor, a cautat să-l impiedice „amestecându-le limbile”, astfel încât lucratorii sa nu se mai poată intelege intre ei.

Incapabili să mai muncească într-un  mod armonios, constructorii au abandonat lucrarea şi s-au împrăştiat care pe unde. Turnul neterminat şi oraşul din jurul său se numeau Babel si Babilon.

Legenda celor o mie de limbi

Această legendă are o origine etimologică. Babel este interpretat de scriitorul biblic – care a scris, poate, pe timpul în care israelitii erau captivi în Babilonia – în sensul de „confuzie”, în speţă limbilor vorbite. In acelaşi mod, deoarece nu înţelegeau nimic din limba străinilor, în special a perşilor – grecii îi denumesc pe aceştia, ceva mai tarziu, „barbari”, repetitia silabei „ba” simbolizând dezorganizarea aparentă a dialectelor negreceşti în raport cu organizarea riguroasă a limbii lui Homer. Chiar şi în zilele noastre, vorbirea abundentă şi confuză a copiilor este desemnată cu expresia „blabla”, ca şi discursul lipsit de sens al unui orator neinspirat. Insă legenda ramificării limbilor ca urmare a unei pedepse divine se înscrie în nostalgia unei epoci de aur, în care toţi oamenii vorbeau o limbă comună, fiind asigurate astfel pacea şi înţelegerea.

Acest vis este exprimat şi de către creştini: Sf. Apostol Pavel atribuie primilor creştini posibilitatea de a se exprima, atunci când se află în transă mistică, în altă limbă decât cea pe care o vorbesc de obicei. De asemenea, în Faptele Sfinţilor Apostoli este evocat miracolul coborârii Sfintului Duh sub forma unor limbi de foc ce au dat discipolilor harul de a se exprima în limbi necunoscute de ei.

„Vârful său să ajungă până la cer”

Această legendă are o origine etimologică. Babel este interpretat de scriitorul biblic – care a scris, poate, pe timpul în care israelitii erau captivi în Babilonia – în sensul de „confuzie”, în speţă limbilor vorbite. In acelaşi mod, deoarece nu înţelegeau nimic din limba străinilor, în special a perşilor – grecii îi denumesc pe aceştia, ceva mai tarziu, „barbari”, repetitia silabei „ba” simbolizând dezorganizarea aparentă a dialectelor negreceşti în raport cu organizarea riguroasă a limbii lui Homer. Chiar şi în zilele noastre, vorbirea abundentă şi confuză a copiilor este desemnată cu expresia „blabla”, ca şi discursul lipsit de sens al unui orator neinspirat. Insă legenda ramificării limbilor ca urmare a unei pedepse divine se înscrie în nostalgia unei epoci de aur, în care toţi oamenii vorbeau o limbă comună, fiind asigurate astfel pacea şi înţelegerea.

Acest vis este exprimat şi de către creştini: Sf. Apostol Pavel atribuie primilor creştini posibilitatea de a se exprima, atunci când se află în transă mistică, în altă limbă decât cea pe care o vorbesc de obicei. De asemenea, în Faptele Sfinţilor Apostoli este evocat miracolul coborârii Sfintului Duh sub forma unor limbi de foc ce au dat discipolilor harul de a se exprima în limbi necunoscute de ei.

Totuşi, legenda turnului are la bază şi un fapt real. In Babilon chiar exista o construcţie etajată, un zigurat, in limba babiloniană, de origine necunoscută, care a fost restaurată în timpul domniei lui Nabopolassar (625-605 î.e.n.), fondator al dinastiei caldeene, şi a succesorului său, celebrul Nabuccodonosor (605-562 î.e.n.). Construcţia se numea Etemenanki, „casa dintre Cer şi Pămant”. O inscripţie ce datează de pe vremea lui Nabopolassar explică acest nume:

„Mardouk (marele zeu al Babilonului-n.n.) mi-a ordonat să pun cât mai adânc fundaţiile lui Etemenanki, atat de adânc încât să coboare până la lumea subterană, iar vârful său să ajungă până la cer…„

O altă inscripţie, datând din vremea lui Nabuccodonosor, menţionează că decoraţiunile de pe acoperiş erau realizate din cărămizi de email albastru strălucitor, deci un ornament de culoarea cerului, adaptat astfel încât să dea senzaţia că edificiul se „pierdea” în înaltul cerului.

Nimic nu conduce la concluzia că babilonienii au ridicat această construcţie de capul lor; ei au acţionat la ordinul expres al zeului Mardouk, după cum este menţionat în inscripţia mai sus citată, şi par a o fi făcut pentru a asigura armonia între Cer şi Pământ. Istoricul Herodot, care a vizitat Babilonul in jurul anului 460 povesteşte că un zeu îi făcea vizite unei femei ce dormea într-o cameră amenajată la ultimul nivel al edificiului. Etemenanki asigura deci legătura, (uniunea) dintre două realităţi opuse: sus şi jos, lumea zeilor şi cea a oamenilor.

O soartă funestă

Geneza lansează o nouă contradicţie atunci când afirmă că cei care au construit turnul au avut intenţii rele. Dar chiar şi în acest caz, relatarea biblică amestecă adevărul cu falsul. Popoare cu diferite origini — deci vorbind limbi diferite — au lucrat împreună, cum zice legenda, la construirea turnului, lucru atestat şi de o altă inscripţie datând din timpul domniei lui Nabuccodonosor: „Pe toţi aceşti oameni, aparţinând atâtor naţii, îi constring să lucreze…„. Cu toate acestea, diversitatea etnică nu i-a impiedicat pe lucrători să-şi termine treaba — din moment ce, plăcile de email de pe acoperiş au fost aşezate la locurile lor. Din păcate însă, asupra turnului s-a abătut o soartă funestă. Construit cu greu, de-a lungul mai multor domnii, turnul a supravieţuit puţin timp.

Babilonul, intrat sub dominaţia perşilor în 539, se revoltă în 482. Xerxes, care îl readuce sub autoritatea sa, instituie represalii care vor avea un impact puternic şi asupra monumentului, ce va avea mult de suferit. Un secol şi jumătate mai târziu, în 331, când Alexandru cel Mare şi-a stabilit capitala la Babilon, a văzut tumul ruinat şi a dorit să-l restaureze, insă acest lucru necesita un efort imens, aşa că proiectul de restaurare a fost abandonat. Până la. urmă, Babel a servit drept carieră constructorilor, care l-au transformat masă informă de piatră.

Mai târziu, deasupra fostului turn este construit un nou edificiu, care a acoperit, în momentul în care s-a prăbuşit, ruinele încă vizibile ale turnului Babel, ascunzându-le pentru secolele ce aveau să urmeze.

Misterul Turnului Babel: Până la urmă, a existat?

Unde se afla?

Intre secolul XVI-lea si inceputul secolului XX, călătorii si exploratorii occidentali care au ajuns in Mesopotamia au incercat sa localizeze faimosul edificiu. Unii au afirmat ca este la Aqar Quf, la est de Bagdad, altii l-au “găsit” la Borsippa, in apropiere de Babilon… Doar săpăturile arheologice aveau sa lămurească aceasta problemă.

Dovezi arheologice ale existentei turnului

In 1913, arheologul german Robert Koldewey descoperă, in sfârsit, amplasarea turnului Babel. Baza lui formeaza un pătrat cu latura de 91.55 m. Centrul său – partea cea mai veche – este constituit dintr-un “nod” de căramizi nearse, “imbracat”, pe vremea lui Nabuccodonosor, in cărămizi arse. Săpăturile au scos la iveală trei scări, doua laterale si una centrală, aceasta din urmă fiind perpendiculară pe structura constructiei.

Mărturia textelor antice

Inscriptiile in care este vorba despre turnul Babel au fost completate de scrierile anticilor: povestirea lui Herodot si tablita de la Esgil, pastrata la Paris, la muzeul Luvru, copiata in 229 i.e.n, dupa un vechi document ce descria starea in care se afla turnul. Conform acestor relatări, edificiul, inalt de circa 90 metri, avea sapte etaje. Ultimul etaj, care adapostea felurite obiecte de cult, era cel acoperit cu plăcile de email albastru, despre care vorbeste Nabuccodonosor.

Primii comentatori ştiinţifici care au abordat problema Turnului Babel au fost istoricii greci Herodot, Diodor din Sicilia si Strabo. Herodot ne vorbeşte ruinele cu opt etaje ale turnului, iar Diodor si Strabo credeau că ar fi vorba de piramida-mormânt a regelui Belus – o construcţie în careu cu laturile de câte 90 metri.

Un alt istoric, Josephe Flavius, a ajuns la concluzia că Turnul Babel a fost clădit la îndemnul regelui Nemrod, întemeietorul Babilonului si avea o circumferinţă atât de mare încât înălţimea părea mai mică. Cât despre locul unde a existat uriaşa clădire, acelaşi istoric o fixează în Caldeea, pe malul Eufratului, deci la sud de actualul oraş Bagdad, ajungând astfel la concluzia că rostul ei ar fi fost apărarea împotriva vreunui nou potop sau a revărsării Tigrului şi Eufratului, acolo încăpând la nevoie toată populația oraşelor mesopotamiene, babiloniene şi caldeene.

Intr-o epocă mai apropiată de timpurile noastre – în 1679 – a apărut la Amsterdam lucrarea „Turis Babel” scrisă de cunoscutul savant Pere Kircher, care comenta presupusele gabarite ale monumentului şi condiţiile în care s-au desfăşurat lucrările.

Pentru a ajunge până la Lună, turnul ar fi trebuit să aibă o lăţime de cel puţin opt mile italice (circa 12 km), iar înălţimea coloanei 15 867 mile (a câte 1478m mila), deci 26 400 km. Savantul însoţeşte comentariul cu un desen reprezentând închipuitul turn comparat cu sfera terestră care cu siguranţă ar fi ajuns să-şi piardă centrul de gravitate din cauza construcţiei.

Alte calcule făcute arată că stabilitatea unei astfel de coloane nu s-ar fi putut asigura decât cu o suprafaţă a bazei de cel puţin o treime din înălţime deci cu un diametru de aproape 9.000 km, arhitecţii babilonieni fiind declaraţi fantezişti şi lipsiţi de înţelegerea realităţii. Savantul Pere Kircher oferă, totuşi, în cartea sa imaginea unui Turn Babel care ar fi putut exista şi pentru construirea căruia regele Nemrod ar fi avut la dispoziţia sa un număr de peste patru milioane de lucrători – cifră uluitoare dar nu incredibilă pentru vremurile de sclavie de acum cinci mii de ani. Aşezat în mijlocul oraşului Babilon, pe o suprafaţă de un hectar, acest turn ar fi putut servi adăpostirii câtorva zeci de mii de cetăţeni, în cazul unor inundaţii.

Arheologii moderni bazându-se pe descoperirile făcute, mai ales în ultima sută de ani, sunt de acord că Babilonul a avut un turn de proporţii impresionante, ajuns în legendă drept ceea ce numim astăzi Turnul Babel. În mileniul al III-lea î.H. aria Babilonului depăşea pe cea a Parisului de azi. Era înconjurat de ziduri înalte de 25 metri şi era atât de întins cum ne spun istoricii – încât caravanelor le trebuiau o zi ca să-l străbată de la sud de nord.

Nu este exclus deci ca într-un astfel de oras să se fi construit un turn urias, fie pentru a servi ca adăpost, ca mormânt al regelui Nemrod. Existenţa ruinelor acestui turn a fost semnalată în secolul al XII-lea de rabinul Benjamin de Tudele din Spania, care a vizitat regiunea si a lăsat unele însemănări, cu indicarea locului respectiv:

„În mijlocul unui vast câmp, la o jumătate de milă de Eufrat, se văd ruinele unei construcţii sub aspectul unui munte, având forma unei piramide şi care poate fi socotită Turnul lui Nemrod sau Babel, cum îi spunem astăzi. Nu are uşi si nici scări. Este construit din cărămizi mari şi groase cimentate între ele cu un fel de pământ ars în cuptor„.

Nu încape îndoială că este anticul Babel, cum îl denumesc si astăzi localnicii.

De-a lungul secolelor, artiştii s-au lăsat atrasi de legenda Turnului Babel pe care au căutat să-l înfăţişeze în lucrările lor, fiecare după viziunea sa proprie, dar toti conduşi de ideea colosalului şi ai fantasticului. Există în lume tot felul de opere de artă reprezentând marele turn, dintre care cea mai celebră este tabloul lui Bruegel cel Bătrân aflat astăzi în muzeul din Viena.