Extraordinara hartă tridimensională a Uralului, creată cu mii şi mii de ani în urmă, copiază cu o precizie uimitoare relieful regiunii Ural. Cine a fost creatorul hărţii: o civilizaţie extraterestră sau strămoşii noştri? Ce taine ascunde acest mesaj ajuns până la noi din trecutul indepărtat? Aceste întrebări incită de peste un deceniu creierele cercetătorilor.

Placa de piatră cu o hartă a reliefului uneia dintre zonele Uralului, numită piatra Dashka (în onoarea nepoatei descoperitorului), piatra lui Chuvyrov sau descoperirea din Chandar, a fost găsită în anul 1999, în satul Chandar, raionul Nurimanovsk, de către Aleksandr Chuvyrov, doctor în ştiinţe fizico-matematice, profesor la Universitatea de Stat din Baskiria.

Cercetătorii sunt de părere că această placă de piatră e obţinută într-un mod artificial. Greutatea ei este de peste o tonă, cu dimensiunile de 1,5 m x 1 m şi grosimea de 16 cm. Prezintă interes compoziţia petrografică a plăcii, determinată de Academia de Ştiinţe din Başkiria. Baza, de aproximativ 14 cm, este alcătuită din dolomit, caracterizat prin duritate şi rezistenţă mare. Acest material natural este o rocă de sedimentare, dar în cazul de faţă s-a constatat că lipseşte nisipul. Al doilea strat, pe care a fost aplicat desenul, este din sticlă de diopsid (1-2 cm). Ştiinţa contemporană nu cunoaşte metode de prelucrare a acestui cuarţ. Şi ultimul strat de la suprafaţă, constituit din porţelan de calciu (2 mm), protejează harta de factorii distructivi ai mediului înconjurător.

Chuvyrov menţionează: „S-ar putea ca placa să fi fost creată artificial. Acelaşi lucru se poate spune şi despre stratul diopsidic. Ceva asemănător a fost obţinut doar acum zece ani, prin fierbere. Dar acest strat de sticlă diopsidică nu s-a obţinut prin fierbere, ci a fost fabricat la rece, printr-un procedeu chimic necunoscut. Chiar suprafaţa de imbinare dintre ceramică şi piatră constituie un aşa-zis nanomaterial. Mai întâi, pe sticlă au fost executate cu un instrument necunoscut simbolurile enigmatice şi, după aceea, suprafaţa plăcii a fost acoperită cu un strat de ceramică”. Harta este o reprezentare în altorelief a zonei care se întinde de la Ufa până la Sterlitamak, inclusiv râurile Belaia, Ufimka, Sutolka. Rezultatul cercetărilor a fost confirmat de Direcţia Militaro-Topografică a Statului Major al Forţelor Armate din Rusia: „Pe suprafaţa plăcii este reprezentat relieful ce redă exact pintenii de sud-vest a dealurilor din Başkiria, cu o mică deplasare a albiilor arterelor acvatice din zona menţionată.

Scara desenului este de 1:1,1 km. Au fost luate in considerare toate detaliile — adâncimea râurilor, înălţimea colinelor, indicându-se, de asemenea, diverse construcţii hidrotehnice, plute ş.a. În anul 1995, A. Chuvyrov şi doctoranda chineză Huang Hun au studiat posibilitatea de migrare a vechilor triburi chineze pe teritoriile de azi ale Uralului şi Siberiei. Se ştia că în aceste regiuni au fost descoperite şi mai înainte pietre cu inscripţii în limba chineză veche. În arhivele guvernatorului oraşului Ufa, s-au găsit note ale Direcţiei Statului Major al Forţelor Armate de la sfârşitul secolului al XVIII—lea, în care se făceau referiri la nişte lespezi albe de piatră.

Rapoartele cercetătorilor din Ural din secolele XVII—XVIII au confirmat aceste informaţii. În studiile arheologului A.V. Schmidt, bazate pe cercetările expediţiilor anterioare în zonele râului Kama si Munţilor Ural, sunt menţionate şase plăci albe, care ulterior au fost introduse de geologul G. Vahruşev în „lista monumentelor naturii, culturii si istoriei Başkiriei”. Specialişti din diferite domenii ale ştiinţei — lingvistică, cartografie, fizică, geologie, geografie, chimie — sunt interesaţi de misteriosul artefact. Cu studiul hărţii s-au ocupat şi cercetătorii Universităţii din Humay (China).

Ei nu au găsit vreo asemănare între hieroglifele din inscripţiile respective şi cele din chineza veche. Conform opiniei lor, aici este vorba despre o scriere hieroglifică silabizată, care, din păcate, nu poate fi descifrată deocamdată. Există ideea conform căreia placa respectivă ar fi doar un fragment dintr-o hartă. Unii consideră că părţile ei componente se află pe diferite continente ale lumii. Alţi specialişti cred că harta a fost creată în zona Munţilor Ural şi, în perioada glaciară, s-a desfăcut în câteva fragmente. Cercetătorii au luat vreo 400 de probe de sol din apropierea localităţii Chandar şi au ajuns la concluzia că harta se afla, iniţial, în Sokolinaia Gora. Mai întâi, s-a estimat că vârsta plăcii ar fi de 3000 de ani. Placa a fost supusă unui şir de analize, inclusiv analiza cu radiocarbon, şi metodei de scanare a straturilor cu un cronograf uranic, dar s-au obţinut rezultate contradictorii.

Ulterior, pe suprafaţa plăcii au fost descoperite urmele imprimate ale unor scoici, care au trăit în paleogen şi au dispărut acum 50 de milioane de ani. Dar nu se exclude nici posibilitatea ca aceste urme să fi fost făcute în mod artificial pe stratul de la suprafaţă. Chuvyrov a studiat elementele grafice ale plăcii din punct de vedere matematic, observând că în imagini se repetă unghiul de 56 de grade.

O analiză profundă a desenului a confirmat veridicitatea teoriei privind locaţia hărţii — oraşul Ufa. Există un şir de hărţi ale reliefului, utilizate de forţele militare. Pentru crearea acestora sunt folosite imagini din satelit. Dar e mult mai dificil de explicat metoda redării profunzimii râurilor, cu mijloacele tehnice de atunci, deoarece cartografia modernă nu cunoaşte asemenea procedee.

Din anul 2004, artefactul găsit se află la Universitatea de Stat din Moscova si constituie obiectul cercetărilor ştiinţifice. În acest scop, a fost creată o comisie specială, în frunte cu fostul campion mondial la şah, preşedintele Asociaţiei Internaţionale a Fondurilor Păcii, Anatoli Karpov. In componenţa colectivului de studiere a „extra-hărţii” intră V. Sadovnicii, rectorul Universităţii de Stat din Moscova, A. Dereveanko, membrul prezidiului filialei siberiene a Academiei de Ştiinţe din Rusia, alţi membri ai Academiei de Ştiinţe din Rusia şi ai Academiei Ruse de Ştiinţe Naturale, de asemenea, doi cosmonauţi — V. Sevastianov şi V. Aksionov.

Tehnologia modernă va apropia cercetătorii de descifrarea acestor hieroglife şi omenirea de decriptarea tainelor unor civilizaţii mult superioare, existente cândva pe Pământ.