În pădurea ecuatorială africană, misterioasă, fascinantă, neînchipuit de frumoasă, dar plină de pericole, trăieşte Nunda, sau a trăit. Este o felină uriaşă care pur si simplu terorizează populaţia satelor de pe malurile Tanganikăi. Puţini sunt zoologii care au auzit despre acest animal si foarte puţini sunt cei care cred în existenţa lui.

Oficial s-a făcut cunoscută apariţia „fantomei” în anul 1920 când, într-o noapte, un jandarm din corpul colonial a dispărut. Colegul care a venit să-l schimbe din tură i-a găsit arma în piaţa satului, a alarmat autorităţile coloniale britanice însă trupul neînsufleţit al camaradului său a fost găsit abia dimineaţă, departe de cătun, desfigurat de un animal (carnivor) extrem de puternic. La început s-a crezut că este vorba despre un leu însă victima avea în pumnul drept un smoc de păr cenuşiu. Prin urmare au ieşit din culpă şi leii şi leoparzii.

Între timp, când toată lumea îşi punea întrebări referitoare la identitatea acestui animal, doi indivizi, desfiguraţi de spaimă, s-au prezentat la post spunând că au urmărit jandarmul, noaptea, pentru a-i afla traseul. Pe când jandarmul traversa piaţa, din dosul unei cocioabe a sărit o pisică de mărimea unui cal sau de două ori mai mare decât un leu adult, a rupt gâtul acestuia cu o puternică lovitură de labă după care a dispărut în junglă, târând după sine corpul neînsufleţit.

Pentru că cei doi erau înspăimântaţi şi au cerut să fie duşi la închisoare să scape de atacul Nundei, ofiţerul nu le-a luat în seamă declaraţiile, considerându-i nebuni. Însă, în noaptea următoare, un al doilea jandarm a fost sfâşiat în bucăţi.

Bilantul victimelor si recompensa

Cât a ţinut vara, 20 de oameni şi aproximativ 100 de vite au fost ucise de acelaşi răpitor nocturn, în acele sate.

Din relatările martorilor oculari a reieşit că fiara era o pisică cenusiu-vărgată, mai înaltă decât o zebră şi mai puternică decât un leu. Capturarea sau uciderea animalului s-a dovedit, la un moment dat, a fi imposibilă şi, pentru a preveni eventuale tulburări, autorităţile au interzis triburilor deţinerea armelor de foc. Puţini jandarmi aveau puşti, dar comandamentul poliţiei refuza să creadă povestea despre Nunda, susţinând că este vorba despre vreun leu antropofag care trebuia să cadă în capcanele întinse sau să înghită momeala otrăvită.

Numai după cea de a 20-a victimă guvernatorul a luat hotărârea să trimită câteva companii de întărire să înceapă o acţiune de curăţenie a junglei. La această acţiune au participat jandarmi, sute de militari, vânători localnici şi hăitaşi. Premiul pentru capturarea „criminalului cenuşiu” a fost de 5000 de lire sterline, sumă substanţială pentru acea perioadă. Astfel, numeroşi vânători europeni au venit să-şi încerce norocul. Fiara nu a putut fi prinsă, deranjată probabil de atâta agitaţie, s-a ascuns în junglă, nemaiacţionând ceva vreme.

După patru ani, Patrick Bowen, scoţian de origine, şi-a instalat tabăra pe unul din malurile lacului Tanganika. La câteva zile, conducătorul unei aşezări din apropierea taberei i-a cerut ajutorul: Nunda începuse să acţioneze din nou, răpind un băiat. Fără să ezite, Bowen şi-a luat arma şi cartuşiera cu gloante blindate şi a pornit în sat. După aproximativ trei ore de căutări, vânătorul şi însoţitorul său au fost nevoiţi să se întoarcă în sat, unde căpetenia a arătat scoţianului smocurile de păr cenuşiu-vărgat care rămăseseră pe gardul curţii de unde fusese răpit copilul. Şi scoţianul a crezut că este vorba despre un leu, dar amprentele pe care le-a lăsat misteriosul animal l-au bulversat, fiind cele mai mari urme pe care le văzuse vreodată.

În anul 1937 revista „Discovery” a scris un articol susţinând că Nunda nu există şi că este de vină imaginaţia oamenilor.

După cel de-al doilea război mondial au început să apară din nou rapoarte despre Nunda. Rapoarte ce au pricinuit probleme serioase si de maximă atenţie pentru zoologi și autorităţile locale.

Oamenii de ştiinţă au concluzionat că animalul nu făcea pare dintr-o nouă specie de feline, ci mai era degrabă un mutant, hibrid între leu şi leopard sau, de ce nu, o legendă. Până în ziua de azi nu a fost capturată nicio Nunda, ultima încercare după câte ştim, fiind în 1949 şi după cum ne-am obişnuit, în cursul unor astfel de acţiuni se prinde cu totul altceva…

Noi masacre si… surprize!

1978-1980 noi masacre făcute în vestul Kenyei. Şi de data aceasta recompensa oferită de autorităţi pentru capturarea fiarei au atras multi vânători profesionişti din Europa, Africa şi America de Nord. Insă, abia în anul 1980 a fost împuşcată o creatură ciudată în timp ce încerca să răpească o tânără care culegea fructe la marginea junglei.

Surpriza tuturor a fost, în egală măsură, la fel de mare. Animalul nu era Nunda sau Ciniset, cum a mai fost botezată, ci o fiinţă despre care nu se auzise vreodată şi care, practic, era o imposibilitate sau nereuşită genetică care provoacă şi astăzi discuţii aprige, controverse şi insomnii în lumea oamenilor de ştiinţă. Cadavrul era al unui carnivor suplu, rapid şi extrem de puternic, puţin mai mare decât ghepardul regal, care a fost descoperit în 1924. Trăsăturile feroce aduceau în acelaşi timp cu trăsăturile felinelor, lupilor sau reptilelor demult dispărute. Ghearele erau lungi şi încovoiate, neretractabile aducând cu ale bufniţei, partea posterioară a trunchiului, labele din spate şi coada erau acoperite cu solzi mici şi aspri, oasele păstrând caractere reptiliene. Nici un zoolog sau om de ştiinţă nu s-a încumetat să comenteze ceva despre animalul care practic nu există şi totuşi a fost impuşcat.

De unde a apărut această ființă imposibilă?

Spunem noi imposibilă, dar, oarecum are şansa poate admira poarta zeiţei Iştar, dezgropată dintre ruinele Babilonului în 1902 de Robert Koldewey. Printre minunatele basoreliefuri smălţuite care o acoperă (575 figuri animaliere) se pot observa şi animale cu corpul, gâtul şi cu coada acoperite cu solzi. Toţi cei care au văzut s-au minunat. Dar puţini specialişti printre care Robert Koldewey, au atras atenţia asupra faptului că aceste vietăţi seamănă cu unele specii de dinozauri dispărute. Majoritatea zoologilor au refuzat să ia în calcul o asemenea ipoteză, până când, în 1980, a fost impuşcată o rudă kenyană a siruşillor babilonieni: natura ne mai poate rezerva surprize.

În 1982, la 22 martie Fundaţia Naţională de Ştiinţe (SUA) a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă, că o expediţie americană a descoperit în Antarctica numeroase schelete ale unor vieţuitoare, până acum, necunoscute (oseminte de pinguini giganţi, de mamifere marsupiale, vechi de 40 milioane de ani). La ce ne-am mai putea astepta? Poate, într-o bună zi, vom plimba în lesă, în loc de câine, un dinozaur care, cu puţin noroc găseşte o „poartă” deschisă şi „aterizează” pe Terra. Asta, dacă nu cumva există deja, undeva, în captivitate, făcând obiectul vreunui studiu.

(inspiratie originala: „Deocamdata… enigme” – Dan Apostol