După victoria asupra suedezilor şi consolidarea statului rus pe malul Mării Baltice, Petru I a decis să-şi afirme statutul, similar monarhilor europeni din timpul acela. In acest scop, el construieşte un complex de palate şi un parc, „ca la Versailles”. Acest complex este situat in suburbiile din Sankt Petersburg şi cele mai mari dintre acestea (care pot fi numite palate) sunt: palatele Gatcina, Oranienbaum, Peterhof, si Strelna. Constructia acestor edificii a continuat şi după moartea lui Petru I.

Palatul Gatcina

Palatul Gatcina este unul dintre cele mai  importante monumente arhitecturale, şi a fost proiectat de Antonio Rinaldi pentru favoritul Ecaterinei a II-a, contele Orlov. Situat pe un deal, pe malul Lacului de Argint, acesta se aseamănă cu un castel medieval şi, în acelaşi timp, cu o reşedinţă suburbană. Incinta palatului reprezintă un model al clasicismului arhitectural rus, din secolele XVIII-XIX. Palatul era una din reşedinţele de odihnă, preferate, ale familiei regale. În anul 1765 Ecaterina a II-a a cumpărat moşia Gatcina (viitorul oraş Gatcina) de la cneazul Boris Aleksandrovici Kurakin şi a dăruit-o favoritului său, contele Grigori Grigorievici Orlov, în semn de recunoştinţă pentru organizarea unei lovituri de palat, în anul 1762, în urma căreia a devenit impărăteasă. Pe data de 30 mai 1766, aici au început lucrările de construcţie ale Palatului Gatcina.

Pentru dezvoltarea proiectului palatului, Ecaterina a II-a, împreună cu Grigori Orlov, au solicitat ajutorul arhitectului italian Antonio Rinaldi. Proiectul lui îmbina armonios elementele unui conac tipic rusesc cu un castel vănătoresc englez. Ca rezultat, Palatul Gatcina a devenit singurul castel din suburbiile Sankt Petersburgului. După finalizarea construcţiilor, noul palat reprezenta o clădire compusă din trei părţi interconectate. Clădirea principală avea două etaje şi două turnuri adiacente, cu formă pentagonală. În partea şudică era instalat un ceas, iar în cea nordică – un paratrăsnet. Edificiul central era unit prin două galerii semicirculare, de două construcţii utilitare bucătăria şi grajdul, care aveau formă pătrată şi curţi interioare, în ale căror coiţuri erau amplasate turnuri octogonale.

La moartea lui Orlov, Ecaterina cea Mare a cumpărat palatul de la moştenitorii acestuia şi l-a dăruit fiului ei, viitorul împărat Pavel I, care, fiind proprietarul Gatcinei timp de opt ani, a făcut şi el unele restructurări şi completări în arhitectura palatului. Au existat căteva proiecte de extindere a palatului. Unul dintre planuri, cel din 1783, prezenta un real interes, deoarece pe axa Palatului Gatcina (pe locul unde, în prezent, se află Gara Baltică), este reprezentat un nou edificiu monumental, care ar fi închis, cu structura sa masivă, marea piaţă din faţa palatului iniţial. Acest proiect nu a fost pus în aplicare la Gatcina, dar a fost folosit ca prototip pentru Castelul Mihailovski, din Sankt Petersburg. Planurile globale de restructurare ale ansamblului nu au fost aprobate de către Petru I, dar s-a hotărât extinderea spaţiilor deja construite, ale palatului. Următoarea fază a lucrărilor de reconstrucţie a avut loc în anul 1840, cănd acesta se afla in proprietatea impăratului Nicolai I.

Mai târziu, au fost demolate bastioanele vechi şi peretii de sprijin, care inconjurau piaţa din faţa palatului, si reconstruite, respectând precizările planului iniţial. Aceasta a fost ultima lucrare amplă de restructurare a palatului, următorii proprietari efectuând doar mici reparaţii, pentru intreţinere. În timpul domniei lui Alexandru al III-lea, in anul 1880, palatul a fost electrificat şi telefonizat, au fost înlocuite instalatiile sanitare si de canalizare. Palatul Gatcina reprezintă un simbol stilistic şi arhitectural al ansamblului respectiv. Această construcţie este extrem de plastică şi integră, sentiment transmis prin alternarea volumelor extinse, cu turnurile proeminente, faţetate.

Crearea incintei Palatului Gatcina a fost efectuată în două etape. Decoraţiunile interioare iniţiale au fost create în anii 1770- 1780, după proiectul arhitectului principal, al lui Antonio Rinaldi. Un semn distinctiv al decoraţiunilor interioare, create în acel timp, erau ornamentele delicate şi parchetul din lemn preţios. Pereţii incăperilor erau decoraţi cu flori stilizate, fructe şi lăstari. Aceste lucrări erau efectuate de mesteri italieni.

Palatul Peterhof

Palatul Gatcina este unul dintre cele mai  importante monumente arhitecturale, şi a fost proiectat de Antonio Rinaldi pentru favoritul Ecaterinei a II-a, contele Orlov. Situat pe un deal, pe malul Lacului de Argint, acesta se aseamănă cu un castel medieval şi, în acelaşi timp, cu o reşedinţă suburbană. Incinta palatului reprezintă un model al clasicismului arhitectural rus, din secolele XVIII-XIX. Palatul era una din reşedinţele de odihnă, preferate, ale familiei regale. În anul 1765 Ecaterina a II-a a cumpărat moşia Gatcina (viitorul oraş Gatcina) de la cneazul Boris Aleksandrovici Kurakin şi a dăruit-o favoritului său, contele Grigori Grigorievici Orlov, în semn de recunoştinţă pentru organizarea unei lovituri de palat, în anul 1762, în urma căreia a devenit impărăteasă. Pe data de 30 mai 1766, aici au început lucrările de construcţie ale Palatului Gatcina.

Pentru dezvoltarea proiectului palatului, Ecaterina a II-a, împreună cu Grigori Orlov, au solicitat ajutorul arhitectului italian Antonio Rinaldi. Proiectul lui îmbina armonios elementele unui conac tipic rusesc cu un castel vănătoresc englez. Ca rezultat, Palatul Gatcina a devenit singurul castel din suburbiile Sankt Petersburgului. După finalizarea construcţiilor, noul palat reprezenta o clădire compusă din trei părţi interconectate. Clădirea principală avea două etaje şi două turnuri adiacente, cu formă pentagonală. În partea şudică era instalat un ceas, iar în cea nordică – un paratrăsnet. Edificiul central era unit prin două galerii semicirculare, de două construcţii utilitare bucătăria şi grajdul, care aveau formă pătrată şi curţi interioare, în ale căror coiţuri erau amplasate turnuri octogonale.

La moartea lui Orlov, Ecaterina cea Mare a cumpărat palatul de la moştenitorii acestuia şi l-a dăruit fiului ei, viitorul împărat Pavel I, care, fiind proprietarul Gatcinei timp de opt ani, a făcut şi el unele restructurări şi completări în arhitectura palatului. Au existat căteva proiecte de extindere a palatului. Unul dintre planuri, cel din 1783, prezenta un real interes, deoarece pe axa Palatului Gatcina (pe locul unde, în prezent, se află Gara Baltică), este reprezentat un nou edificiu monumental, care ar fi închis, cu structura sa masivă, marea piaţă din faţa palatului iniţial. Acest proiect nu a fost pus în aplicare la Gatcina, dar a fost folosit ca prototip pentru Castelul Mihailovski, din Sankt Petersburg. Planurile globale de restructurare ale ansamblului nu au fost aprobate de către Petru I, dar s-a hotărât extinderea spaţiilor deja construite, ale palatului. Următoarea fază a lucrărilor de reconstrucţie a avut loc în anul 1840, cănd acesta se afla in proprietatea impăratului Nicolai I.

Mai târziu, au fost demolate bastioanele vechi şi peretii de sprijin, care inconjurau piaţa din faţa palatului, si reconstruite, respectând precizările planului iniţial. Aceasta a fost ultima lucrare amplă de restructurare a palatului, următorii proprietari efectuând doar mici reparaţii, pentru intreţinere. În timpul domniei lui Alexandru al III-lea, in anul 1880, palatul a fost electrificat şi telefonizat, au fost înlocuite instalatiile sanitare si de canalizare. Palatul Gatcina reprezintă un simbol stilistic şi arhitectural al ansamblului respectiv. Această construcţie este extrem de plastică şi integră, sentiment transmis prin alternarea volumelor extinse, cu turnurile proeminente, faţetate.

Crearea incintei Palatului Gatcina a fost efectuată în două etape. Decoraţiunile interioare iniţiale au fost create în anii 1770- 1780, după proiectul arhitectului principal, al lui Antonio Rinaldi. Un semn distinctiv al decoraţiunilor interioare, create în acel timp, erau ornamentele delicate şi parchetul din lemn preţios. Pereţii incăperilor erau decoraţi cu flori stilizate, fructe şi lăstari. Aceste lucrări erau efectuate de mesteri italieni.

Ca o adevărată bijuterie, printre minunile arhitecturale ale ansamblului, se infătişează Palatul Peterhof – edificiul principal din ansambiul cu acelaşi nume. Priveliştea faţadei palatului din Parcul de Sus şi din Parcul de Jos lasă o impresie de neuitat. Fascinează îndeosebi fântânile in cascadă din preajma palatului. Una dintre sculpturile cele mai cunoscute, prezente aici, este cea a lui Samson care rupe gura leului. Aceasta a fost instalată în anul 1735, în cinstea victoriei obţinute de ostile ruseşti asupra celor suedeze, în lupta de la Poltava. Leul înfrânt simbolizează Suedia – anume acest animal este redat si pe stema acestei ţări.

Statuia lui Samson este celebră nu doar prin frumuseţea sa, ci şi datorită istoriei sale. Iniţial, ea a fost turnată din plumb de cunoscutul sculptor Bartolomeo Carlo Rastrelli şi a stat în faţa palatului până în secolul al XIX-lea. În anul 1801 ea a fost inlocuită cu o compoziţie de bronz, realizată după proiectul sculptorului Mihail Kozlovski. În 1941, statuia s-a pierdut (există mai multe versiuni despre dispariţia acesteia), iar în 1947 o altă variantă a statuii (autori: Vasili Simonov şi Nikolai Mihailov), executată din bronz şi poleită cu aur, a fost instalată în locul celei care lipsea. Palatul are aproximativ 30 de camere, inclusiv săli ceremoniale, bogat ornamentate şi iscusit tencuite, cu tavane pictate, parchet din lemn preţios şi pereti auriti.

Intrarea principală este situată în aripa de vest a palatului. Această solutie i-a permis lui Bartolomeo Rastrelli să plaseze sălile de gală de-a lungul faţadei. Una dintre cele mai spectaculoase încăperi din palat este considerată sala cu formă pătrată, cu scară interioară şi cu două rânduri de ferestre. Aici, arhitectul a atins un nivel maxim de sinteză a artelor decorative, utilizând aproape toate tehnicile cunoscute: plafonul pictat în ulei, pereti pictaţi cu tempera, stuc, sculptat în lemn, metal forjat. Există de asemenea, şi diverse forme sculpturale: basoreliefuri, statui şi vaze. Peretii sunt bogat pictati cu tempera. Ornamentele sunt executate sub formă de ghirlande de flori şi alte motive florale, vulturi bicefali, sau monograme ale Elizavetei Petrovna.

Figurile pictate ale lui Apollo, ale Dianei sau Florei, sunt încadrate în nişe iluzorii. Acest efect subliniază eleganţa şi graţiozitatea sălii (lucrările au fost efectuate de către Antonio Perezinotti). Opt ferestre mari, cu două nivele, permit luminii să pătrundă pe scările edificiului. Pe nivelurile superioare sunt plasate ferestre din oglinzi, caracteristice barocului, care amplifică efectul spaţialităţii. Pe tavanul scării este pictată „Alegoria primăverii şi verii” de Bartolomeo Tarsia (1751). Picturile datate din timpul înfiinţării palatului erau văzute ca o glorificare a domniei Elizavetei Petrovna, care era fascinată de dezvoltarea artelor, ştiinţelor şi meseriilor. Tot aşa era interpretat şi simbolismul general al incintei.

Atmosfera festivă şi maiestuoasă a scării este preluată de Sala de Dansuri. Această sală ocupă toată aripa de vest. Decorul somptuos al palatului este conceput intr-un spirit festiv, ceea ce corespunde perfect planului iniţial al arhitectului Bartolomeo Rastrelli. Caracteristica principală a Sălii de Dans sunt ferestrele-oglinzi, amplasate pe pereţii de vest şi de nord. Pe părţile opuse, sunt ferestre reale, mari, pe două nivele. Spaţiul dintre ferestrele reale şi cele false este ocupat de oglinzi uriaşe. Mulţimea de oglinzi creează un efect de amplificare a spaţiului.

Decorul este dominat de sculpturi din lemn aurit. Initeriorul este completat de parchetul din arţar, nuc şi stejar. O cameră mică, care comunică cu Sala de Dansuri, are ieşire în galeria care leagă partea principală a palatului de o altă incintă a ansamblului arhitectural. Pereţii acesteia sunt acoperiţi cu brocart albastru. Construcţia auxiliară servea drept birou. Aici se aflau permanent secretari, dar şi alt personal de serviciu, cu scopul de a inregistra în jurnale speciale cronica palatului (aici se marca sosirea şi plecarea persoanelor importante, curierilor, aducerea obiectelor de mobilier etc.). Interiorul creat de Bartolomeo Rastrelli nu a suferit modificări.

În expoziţia actuală a muzeului, în Antreul Albastru, sunt prezentate obiecte de mobilier realizate pe la mijlocul secolului al XIX-lea, în stilul barocului târziu, exponate din bronz şi vaze lucrate în Fabrica Imperială de porţelan, in stilul „Empire”. Pereţii sunt decoraţi cu picturi. Anticamera posedă o mulţime de perspective, caracteristice unei camere finale, şi este proiectată in stil Baroc: prin ferestre se poate vedea Parcul de Sus şi Parcul de Jos, iar prin uşa de sticlă – galeria.

Sala Tronului este cea mai mare şi cea mai solemnă din întregul palat. La început ea era numită Sala cea Mare şi nu avea o destinaţie specială. Din elementele interiorului în stil Baroc, proiectat de Bartolomeo Rastrelli, s-a păstrat doar parchetul. Incinta este dominată de culoarea albă şi structuri monumentale: ornamente mari, în forma frunzelor de acantă, de stejar şi de laur, simbolizând gloria şi tenacitatea. Coroanele şi ghirlandele sunt realizate spaţial, în relief faţă de baza plată, pe alocuri detaşându-se de ea.

Principalul element în decor este pictura, pentru acest fel de artă fiind rezervate spaţiile cele mai importante din interior. Pe peretele vestic, se află patru tablouri ale pictorului R. Petone, în care sunt zugrăvite scene din Bătălia de la Cesme. Aflând despre această bătălie, pictorul englez Petone i-a propus ambasadorului rus de la Londra, A. S. Musin Puşkin, să-i ofere posibilitatea de a realiza câteva tablouri pe tema respectivă. Dorinţa lui a fost întâmpinată cu bunăvoinţă, iar in anul 1772, la Sankt Petersburg, au fost aduse patru tablouri, realizate cu multă măiestrie şi profesionalism, care au primit un loc de onoare în incinta ansamblului arhitectural Peterhof.

Deasupra uşilor, în rame ornate, sunt plasate portretele lui Petru I şi al Ecaterinei I, iar pe peretele opus, sunt expuse portretele Anei Ioanovna şi ale Elizavetei Petrovna, dispuse simetric faţă de primele două tablouri. Un loc central, pe peretele estic, îl ocupă portretul Ecaterinei a II-a, călare, acesta fiind cel mai mare şi cel mai pitoresc tablou. Pânza „Marşul la Peterhof” este creată în anul 1762, de E. F. Erichsen. Ecaterina este infăţişată în uniformă de colonel al regimentului Semenov, călare pe calul său favorit, Diamant. Un rol important printre decoraţiunile sălii îl au candelabrele cu pandantive în formă de frunze de stejar, de culoarea ametistului.

Georg Friedrich Veldten, decorând interiorul sălii, a decis să nu comande candelabre noi, ci să le foloească pe acele care erau în depozitul palatului. Cele douăsprezece candelabre, în stil baroc, par, la prima vedere, identice. Totuşi in sală există patru tipuri diferite ca mărime şi formă. Ele au fost confecţionate la Fabrica de Sticlă din Sankt Petersburg. Candelabre similare se regăsesc şi în Sala Cesme a palatului, dar şi în Sufrageria Albă. Decorul pitoresc al sălii, completat de basoreliefuri, este motivat politic. Sala Tronului a fost creată şi ornamentată pentru a sublinia dreptul la putere al împărătesei Ecaterina a II-a.

Palatul Oranienbaum

Palatul Oranienbaum este un ansamblu de construcţii şi parcuri pe malul sudic al Golfului Finic, la 40 km spre vest de Sankt Petersburg, pe teritoriul oraşului Lomonosov (pănăin 1948 – Oraniembaum) Şi include palate şi parcuri din secolul al XVIII-lea.

Palatul Strelna

Palatul Strelna, numit şi Konstantinovski, este inconjurat cu grădini impresionante, ce dau inspre Golful Finlandei. Fiind distrus in perioada sovietică, a fost restaurat in anul 2000, in timpul presedinţiei lui Putin, Strelna fiind orasul de baştină al acestuia.