Dupa inceperea mileniului III, profetiile lui Nostradamus se afla, parcă mai mult ca niciodată, in atentia opiniei publice.  Din cauza lor însă, celelalte laturi ale personalității sale au fost intrucatva acoperite de un nemeritat con de umbra. Prea puțini stiu că el nu era numai ocultist si astrolog, ci si alchimist, si, nu in ultimul rând, un bun si talentat medic.

Realizarile medicului Nostradamus sunt la fel de uimitoare la fel ca si profetiile lui, de parca nu ar fi trait intr-o epoca in care medicina se afla intr-un stadiu care ar putea fi numit, cu bunavointa, copilarie. De altfel, profet inseamna si vizionar, persoana daruita cu un alt fel de vedere decat muritorii de rand. Iar Nostradamus a „vazut” mai bine si mai departe, decat alti medici din epoca sa.

Nostradamus, un „nebun” care nu se temea de ciuma

Anno domini 1526. Cel mai teribil flagel se abătuse asupra Europei, secerand milioane de vieţi: ciuma neagră. Apărută în Asia Centrală şi adusă în Europa de şobolanii care călătoreau pe corăbiile ce debarcau in porturi ca Marsilia, „maladia fierbinte”, numită astfel datorită febrei extrem de puternice pe care o provoca. Distrugea plămanii celui contaminat in cateva ore. În fata mormanelor de cadavre care acopereau străzile oraşelor, medicii au dat bir cu fugiţii declarandu-şi neputinţa. Toţi, în afară de unul care nu se temea de epidemie. Acest om nu ezita să intre în satele şi oraşele atinse de flagel, încercand să salveze vieti, să vindece.

Unii dintre contemporanii săi îl credeau chiar nebun, datorită riscurilor pe care şi le asuma. Dar pe el ciuma neagră nu l-a atins. Si asta pentru că el descoperise un medicament a cărui eficacitate o demonstra chiar aparenta sa „nebunie” de a se pune in slujba semenilor săi aflaţi în suferintă. „Nebunul” pe care unii îl comparau cu cel de pe cărţile de tarot se numea Michel de Nostre-Dame, cunoscut astăzi sub numele de Nostradamus.

Apreciat de rege, dar lovit de soartă

Anno domini 1526. Cel mai teribil flagel se abătuse asupra Europei, secerand milioane de vieţi: ciuma neagră. Apărută în Asia Centrală şi adusă în Europa de şobolanii care călătoreau pe corăbiile ce debarcau in porturi ca Marsilia, „maladia fierbinte”, numită astfel datorită febrei extrem de puternice pe care o provoca. Distrugea plămanii celui contaminat in cateva ore. În fata mormanelor de cadavre care acopereau străzile oraşelor, medicii au dat bir cu fugiţii declarandu-şi neputinţa. Toţi, în afară de unul care nu se temea de epidemie. Acest om nu ezita să intre în satele şi oraşele atinse de flagel, încercand să salveze vieti, să vindece.

Unii dintre contemporanii săi îl credeau chiar nebun, datorită riscurilor pe care şi le asuma. Dar pe el ciuma neagră nu l-a atins. Si asta pentru că el descoperise un medicament a cărui eficacitate o demonstra chiar aparenta sa „nebunie” de a se pune in slujba semenilor săi aflaţi în suferintă. „Nebunul” pe care unii îl comparau cu cel de pe cărţile de tarot se numea Michel de Nostre-Dame, cunoscut astăzi sub numele de Nostradamus.

Michel de Nostre Dame s-a născut în sudul Frantei, în Provence, pe data de 14 decembrie 1503. Provenea dintr-o familie de intelectuali (ce e drept, cuvantul încă nu se inventase în epocă) de evrei convertiti la creştinism si a fost crescut si educat de bunicul său, care l-a iniţiat în tainele Kabbalei si ale astrologiei şi l-a învăţat ebraica, greaca şi latina. In adolescenţă a fost trimis la Avignon unde a studiat filozofia, iar în 1522 şi-a început studiile de medicină la Universitatea din Montpellier. Imediat după luarea licenţei, in 1525, a început să practice medicina, ocupandu-se mai ales de bolnavii de ciumă.

Metodele sale neortodoxe s-au dovedit a fi pline de succes, el izbutind să salveze viata multor pacienţi considerati incurabili de către „colegii de breasla” mai conservatori, care işi „tratau” pacienţii doar cu purgaţii şi luări de sange. Dar Nostradamus prefera să le administreze medicamente de fabricaţie proprie. Ironia (uneori extrem de cruntă) a soartei a făcut insă ca prima lui soţie (foarte tanără şi, după cat se spune, foarte frumoasă) şi copiii săi să moară în urma unei alte epidemii de ciumă. Poate că asa se explică inversunarea cu care a luptat impotriva acestei boli…

Datorită meritelor sale, Carol al IX-lea de Valois l-a numit pe Nostradamus „medic al regelui”, funcţie la care în acea epocă ravneau mulţi. Titlul era pe deplin meritat, întrucat Nostradamus a inventat, în afară de un vaccin împotriva ciumei negre, şi nenumărate alte medicamente, ale căror calităţi sunt pe cale de a fi redescoperite.

Nostradamus „redescoperit” de biologi si biochimisti

Nu se ştie exact cine a avut primul ideea de a „umbla” prin reţetele lui Nostradamus. Se crede însă că un biolog american; şi asta pentru că laboratoarele farmaceutice americane au demarat un program foarte ambiţios de a revalorifica moştenirea trecutului.

Explicaţia acestui fapt este cat se poate de simplă. La foarte mulţi cetăţeni a apărut un fenomen de respingere a medicamentelor „clasice”, pe bază de produşi de sinteză, pe care organismul uman început să refuze să-i mai tolereze. In plus, bacteriile si microbii s-au adaptat mai bine la medicamente decat oamenii (tot asa cum gandacii s-au adaptat la in-secticide) şi işi văd de treabă bine-mersi. Adică fac ravagii. Dacă lucrurile vor continua tot asa, în curand antibioticele nu vor mai fi bune de nimic. Aşa încat biologii americani au devenit teribil de interesaţi de aşa-zisele „leacuri băbeşti” ale şamanilor amerindieni, şi au început să cheltuiască milioane pentru a afla secretele acestora. Au început prin a căuta în „ograda proprie”, la vracii siouxilor, apaşilor şi comanşilor, apoi s-au dus în Mexic, în Peru sau chiar în jungla amazoniană. Treptat, sfera lor de cercetare s-a lărgit, ajungand să „colecţioneze” (şi apoi să experimenteze) orice fel de retetă veche. Si aşa au ajuns şi la reţetele Nostradamus, care, în ciuda instrumentelor primitive de care dispunea, a izbutit să izoleze substanţe active ale căror proprietăţi i-au uimit pe biologii şi biochimiştii contemporani.

Lăptuci impotriva insomniei si sfeclă roşie impotriva asteniei si tuberculozei infantile

Puţini stiu cine a fost primul european care a fabricat somnifere. Bineînţeles că tot Nostradamus… Pentru a le prepara, medicul-astrolog s-a folosit de banala lăptucă (salată verde). El a constatat că vrăjitoarele „legau” pe bărbatii prea virili cu un suc pe bază de lăptuci. Ca rezultat, aceştia cădeau in somn, spre disperarea doamnelor. Prin eforturi repetate, a izbutit să pună la punct un sirop extrem de eficient împotriva insomniei.

O altă asemenea „buruiană” nebăgată în seamă de nimeni în afară de Nostradamus este şi sfecla roşie. Dar în numeroasele sale călătorii (făcute în epoca în care trebuise să-şi părăsească domiciliul pentru a nu avea de-a face cu Inchiziţia) a ajuns şi în nordul Franţei, unde se cultiva sfecla roşie. Ceea ce l-a surprins a fost vigoarea deosebită a copiilor din a cea zonă, care erau mai vioi şi mai rezistenţi la boli, în special la tuberculoză infantilă, care făcea ravagii în acea epocă. Rezultatul: un „jeleu” de sfeclă care combate nu numai efectele tuberculozei, ci şi astenia. Vă vine să credeţi? Nu prea aveţi de ce… Papaverina, medicament salvator pentru cardiaci nu ar exista fără macul de grădină, iar aspirina se prepara, initial, dintr-un extract de salvie.

Reţete dictate de mesageri divini

Tot aşa cum multe dintre profeţiile sale erau datorate unor „voci din lumea de dincolo”, la fel şi destule reţete par a se datora unor misterioşi mesageri divini. In 1560, cu şase ani înaintea morţii sale, vocea pe care o auzea Nostradamus în timpul nopţilor a spus un singur cuvant: „scorbut”. Aceasta era o boală care făcea ravagii în epocă, mai ales în randul marinarilor, şi se datorează unei grave carenţe de vitamina C. in forma sa uşoară, scorbutul provoacă retracţia gingiilor şi căderea dinţilor, dar în faza finală apar leziuni ale articulaţiilor şi hemoragii mortale.

Ascultand porunca „mesagerului vin”, Nostradamus s-a pus pe treabă. Fără prea mult succes, însă. Pană cand, intr-o noapte, a mai primit un mesaj: „substanţa pe care o cauţi se găseşte în ghimbir”..A doua zi de dimineaţă, Nostradamus s-a dus la piaţă şi şi-a procurat mai multe astfel de plante exotice, care erau un condiment apreciat în epocă (şi încă mai sunt). A ras rizomii (rădăcini asemănătoare cartofului) de ghimbir a preparat un suc, ale cărui efecte a inceput să le testeze. Cateva luni mai tarziu, un nou flacon de porţelan putea fi văzut pe rafturile farmaciei sale din Salon-de-Provence. Patru secole şi jumătate mai tarziu, acest medicament pe bază de ghimbir se afla în atenţia marilor laboratoare farmaceutice de peste Ocean, alături de alte cateva zeci de reţete rămase în caietele sale.

După moartea sa, survenită în 1566, munca sa a fost ignorată, uitată, aproape chiar îngropată. Dar marile descoperiri refuză totuşi să moară. In fond, au şi ele o viaţă a lor.